miercuri, 27 februarie 2013

Jurnal de organizare. Pasul 3: Contabilizează-ți acțiunile


Se pare că am întârziat cu scrierea celui de-al treilea pas în organizare, fiind prinsă în alte proiecte. Dar asta nu înseamnă că am renunțat la procesul meu în a deveni o soție și o mamă organizată. Vreau să devin acea femeie care să știe bine care îi sunt prioritățile și care să știe în ce ordine trebuie făcute toate lucrurile de peste zi. Mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să-mi iau în serios acest lucru și să privesc la treburile casei ca la ceva care trebuie făcut din dragoste, cu bucurie pentru cei din familia noastră.

V-ați gândit vreodată să priviți toate aceste lucruri ca și cum ați fi angajată undeva??? Eu am făcut asta și m-a ajutat foarte mult. Închpuie-ți că tocmai ai fost angajată la o firmă condusă de unul din cei mai renumiți oameni de afaceri... cum ți-ai face datoria??? Eu cred că ți-ai aduna toate resursele necesare pentru a face lucrul tău cât mai bine, ba chiar ai căuta să îmbunătățești munca ta în fiecare zi. Ai fi plină de entuziasm și bucurie, ai fi plină de energie ca să faci toate lucrurile cât mai bine și mai frumos.

Te provoc acum ca în felul acesta să privești ceea ce ai de făcut în casă pentru soțul și pentru copiii tăi. Când faci mâncare... așa să faci ca și cum ai avea cei mai aleși invitați. Dai cu mătura... fă casa ta curată și frumoasă, ca cei din familia ta să se simtă bine în ea. Atunci când cineva este nervos... nu sări repede la ceartă... ci încearcă să detensionezi situația și oferă în schimb un zâmbet sau o îmbrățișare. De multe ori mă gândesc așa: dacă acum aș fi angajată undeva și ar veni superiorul meu nervos cum m-aș comporta??? Cred că aș încerca să calmez situația... oare de ce nu reușim să facem asta în familia noastră. Atunci când copiii noștri sunt irascibili oare de ce nu putem trata situația calm și frumos??? Suntem chemate să aducem pacea și liniștea în familia noastră, pacea , bucuria și dragostea, suntem chemate să oferim soțului nostru și copiilor noștri un cămin cald, curat, liniștit și confortabil...

Ok, am făcut acum o mică introducere... eu zic să vă gândiți și voi serios la ce v-am scris. Gândiți-vă că Dumnezeu v-a angajat la această datorie minunată! Aveți cea mai nobilă și extraordinară „meserie”... aceea de soție și mamă. Încercați să faceți lucrurile cât de bine puteți și zi de zi, cu pași mici dar siguri... perfecționați-vă în acest domeniu...

Așadar... în Jurnalul de organizare v-am propus până acum doi pași: Pasul 1. Stabilește-ți prioritățile (click aici) și Pasul 2. Detaliază (click aici). Cel de-al treilea pas în organizarea noastră l-am numit Contabilizează-ți acțiunile. Adică ia o săptămână și studiază amănunțit activitățile pe care le faci peste zi. Ia un pix și o hârtie și timp de o săptămână notează activitățile pe care le faci într-o săptămână. Fii de asemenea cu ochii pe ceas și scrie pe hârtie cât timp folosești pentru fiecare activitate în parte. De pildă, începe de dimineață. Notează la cât te trezești, cât îți ia toaleta de dimineață și notează amănunțit timpul necesar. 

Eu dimineața imediat ce mă trezesc trebuie să fiu plină de energie și răbdare... trebuie să fiu cu nervii de fier :)) De ce? Trebuie să trezesc repede trei năzdrăvani care imediat ce deschid ochii sunt plini de vitalitate și sunt puși întotdeauna ba pe glume, ba pe ceartă... Așa că în programul meu scrie: „Oana, ia-ți porția de răbdare! Hai că poți, la 7:15 vor pleca și va fi liniște deplină în casă....” Dragii de ei... pupe-i mami pe ei, puii mei năzdrăvani... Așa că repede trezirea la 6:25, repede pregătesc micul dejun. Nu-i las niciodată  să plece de acasă fără să mănânce. Cred că este vârsta la care punem în copiii noștri obiceiuri bune sau rele care vor dăinui toată viața. Le dau un iaurt natur cu ceva dulce sau sărat pregătit în casă... ce cred eu că au nevoie și un un fruct obligatoriu. Apoi începe distracția... ei plini de energie... eu pe jumătate adormită... îmbrăcarea, încălțarea și plecarea la școală și la grădiniță. Aici avem o mare binecuvântare: bunicul este responsabil pentru acest lucru, ceea ce ne ușurează mult lucrurile. Au ieșit... e o liniște atât de plăcută. Le aud glăscioarele îndepărtându-se de casă, le fac cu mâna și mă asigur că au intrat la bunici în curte. Îmi iau Biblia și mă retrag ca să am un timp de liniște doar eu cu Dumnezeu. Îmi place dimineața să privesc pe fereastră și să văd frumusețea naturii care ne înconjoară. Indiferent de anotimp... văd ceva minunat și mă umplu în fiecare dimineața de bucurie amintindu-mi că binecuvântarea lui Dumnezeu se înnoiește în fiecare dimineață. Îi mulțumesc Domnului că ne-am trezit, că ne-a dăruit încă o zi, îi mulțumesc pentru viață și sănătate... Apoi deschid Biblia și citesc în mod organizat, câte o carte aleasă de mine, în fiecare dimineață câteva capitole... Apoi mă rog, după care îmi hrănesc intelectul :)) citind câteva pagini dintr-o altă carte. Cobor și îmi fac sportul de dimineață cât de des pot. Este porția mea de sănătate (click aici). Apoi mă apuc în liniște de restul lucrurilor care mă așteaptă: micul dejun, curățenia zilnică, mâncare și alte activități.

Aceasta este rutina mea de dimineață, cu mici diferențe de la o zi la alta... E important să-ți pui și tu pe hârtie o ordine a lucrurilor... dacă zi de zi te vei trezi „când dă Domnul”, vei face curățenie și ordine doar când nu mai poți călca peste lucrurile aruncate, dacă vei face mâncare doar când copiii urlă de foame... cred că îți transformi singură casa ta într-un dezastru. Te invit, draga mea, ca să începi împreună cu mine pasul al treilea în orgtanizarea noastră. V-am descris rutina mea de dimineață doar ca să vă încurajez și să vă motivez... Scrieți și voi pe hârtie ce faceți zi de zi și cât timp vă ia, ca apoi să reușim să ne scriem împreună o rutină a zilei, poate o rutină de dimineață și una de seară. Însă pentru a nota toate activitățile trebuie să știm cât timp ne ia.

Deci, câteva zile vă rog să încercați să scrieți cât mai detaliat activitățile voastre și timpul necesar. Până atunci, vă doresc spor în toate și nu uitați să faceți toate lucrurile cât puteți voi de bine, cu gândul că aveți cea mai extraordinară „meserie”, aceea de soție și mamă... 

7 comentarii:

Unknown spunea...

imi place mult ce ai scris, ai mare dreptate cand spui cat de important e sa fim organizate lucru care va avea mare impact si in dezvoltarea copiilor nostri, ei sunt mici imitatori asa ca la randul lor vor face si vor fii intr-o oarecare masura ceea ce suntem noi. multumim de incurajari, pa pa

oana p. spunea...

Asa este, Lavi, ai dreptate. Multumesc pentru mesajul tau, este o incurajare, te astept sa revii pe blog si chiar sa te inscrii ca si membru, ca sa primesti postarile pe mail. Mult succes in toate! :)

Jully spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Jully spunea...

Am citit cu drag si bucurie acest articol.Felicitari pentru ceea ce scrii.Destul de putine femei stiu care este rolul lor in familie si manifesta cu dragoste indatoririle pe care trebuie sa le aiba
e fata de sot si gospodarirea unei case ...Multe cauta sa citeasca diverse carti pentru a afla aceste lucruri nestiind ca Biblia este singura din care poti invata: de la a te imbraca pana la rolul de sotie.

"Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." 1Petru 3:3

Anonim spunea...

Da frumos spus, organizarea este ok pentru cine are un ajutor (ex. bunicul) sau chiar mai bine sta acasa, asa da am timp de toate, dar daca ai un serviciu cat ai reusi sa faci, cat timp ai mai avea de tine?
Abia apuc sa fac strictul necesar, cel de zi cu zi.
Plec dimineata cu copii la gradi, scoala in pas alergator, dupa fuga la serviciu; ma intorc pe la 17.00-17.30 dupa ce am luat copilul de la gradi, repede mancam apoi treaba prin casa, teme etc....se face ora 9-10 nici nu stiu cand si bineinteles nu am terminat toata treaba, pt ca nu se termina niciodata, la 9 pun copii la somn, asta asa in mare daca nu mai am si alte cele in plan.
A doua zi de la capat. Ce ai face in acest caz?

oana p. spunea...

Sa inteleg ca ne cunoastem? :) Bunicul ma ajuta ca duce copiii la scoala, asa este. Eu stau acasa pentru ca am ales asta. Am vrut sa fac din familie o prioritate. Nu am vrut cariera. De aceea din acest punct de vedere este mai usor... Cat despre organizare... ce sa zic? Iti doresc multa putere si intelepciune sa reusesti sa te imparti intre serviciu si familie. Nu te stresa daca nu le poti face pe toate, important este ca cei dragi din casa noastra sa nu simta mereu agitatia noastra, ci sa aducem bucurie si pace in casa... Nu uita! Copiii tai nu isi vor aminti cate haine ai spalat sau cate kg de praf ai sters in toata viata ta... isi vor aminti acele momente speciale pe care le-au petrecut in cuibul familiei voastre. Straduieste-te sa faci cat poti... macar cat sa fie un confort in ceea ce priveste curatenia, mancarea, etc... dar ofera-le copiilor timpul tau pretios! Te pup!

Unknown spunea...

Exceptional.Bravooo!!!!!!

🐳🐳🐳🐳🐳🐳🐳🐳🐘🐘🐘🐘🐘🐘