Conferința MOPS - Fii tu însăți, curajoasă!

Am participat și eu la Conferința Fii tu însăți, curajoasă - a fost minunat! Ce a însemnat pentru mine aceste zile? A fost un timp deosebit la munte, în care am cunoscut alte mame... un timp în care am râs până ne-au durut pomeții, ne-am jucat ca și copiii, ne-am rugat, am meditat la viața noastră, am cântat, am avut timp de crafting (ne-am făcut coliere), am plâns, am luat hotărâri importante... ne-am bucurat de toată frumusețea din jur și am prins putere de a fi femei curajoase. A fost minunat să putem să ne identificăm și să ne recunoaștem obstacolele sau temerile ce ne stau în calea noastră de a merge curajoase înainte... și aici vorbim despre orice domeniu: spiritual, personal, emoțional, profesional, etc. 

Mă bucur, dragile mele, că mi-ați dat ocazia să vă cunosc mai bine. Mă simt îmbogățită să vă am în viața mea. Sunteți niște femei extraordinare, în care Dumnezeu a pus potențial. Trebuie doar să îl descoperim și să îl folosim la maximum. 

Pentru cele care sunteți din Oradea, poate data viitoare veți veni și voi. Vă promit că va fi o experiență unică. Până atunci, vă așteptăm la întâlnirile noastre lunare în fiecare a doua joi din lună de la ora 18:00. Alte detalii despre aceste întâlniri cu mămicile, puteți afla de pe pagina oficială MOPS de pe Facebook. Vă așteptăm cu drag!

Iată câteva imagini:

Grupul de mame care au participat la conferință

Ne-am jucat precum copiii

Cele mai curajoase au participat și la jocuri mai îndrăznețe

O echipă minunată din USA

Grupul nostru mic de la MOPS

Eu.. cam ciudată poza făcută de sus în jos...

La sfârșitul conferinței, facem cu mult curaj primul pas înainte!!

Pline de curaj, ne părăsim cuibul zburând...

Go, mom, go!

Și a trecut încă o perioadă importantă din viața noastră... Vai, câte evenimente zilele astea!!! O perioadă pliiină de multe și minunate evenimente: 1 decembrie - Evenimentul anual al bisericii noastre (EA BBSO 2013), apoi a venit Moș Nicolae, apoi ziua unuia dintre năzdravanii noștri, apoi ziua de naștere a unei prietene de-a lui, apoi serbarea lui... sincer... sunt praffffff... Și toate astea pe lângă viața noastră deja destul de aglomerată :)))) Și stați, că abia a început! Mai urmează serbări, cadouri, pregătiri, sărbătorile de iarnă...

În astfel de perioade din viață îmi găsesc puterea de a merge mai departe uitându-mă la tot ce e în jurul meu. Mă uit la tot ce a făcut bun și frumos Dumnezeu în viața mea. Văd că Dumnezeu mi-a schimbat viața și m-a făcut copilul Său. Îi simt brațele atotputernice care mă protejează clipă de clipă. Îți mulțumesc, Tată, pentru toată dragostea Ta! Apoi văd toate binecuvântările pe care El le-a revărsat peste mine, deși nu am meritat. M-a ajutat să-mi găsesc jumătatea, pe Marius, iubirea vieții mele. Ne-a dăruit trei copii minunați, care dincolo de năzdrăvănii, au un suflet minunat, care ne încântă sufletele zi de zi. Mă uit la tot ce ne-a dăruit Dumnezeu, la modul minunat în care El ne-a purtat de grijă și ne-a dat mult mai mult decât noi am meritat. Și atunci de ce să stau pe loc??? Trebuie să-mi îndrept spatele încovoiat, să privesc în jur și să mă bucur de tot ce e în jur... ca apoi să prind putere să privesc înainte și să merg mai departe. De ce să stau pe loc? Da, uneori este greu în viața chiar și atunci când totul este frumos în jurul nostru. De ce? Pur și simpu că poate suntem obosite și copleșite de ritmul alert din viața noastră. Sfatul meu pentru astfel de momente în viață este să cauți puterea acolo undeva la tine, trebuie doar să vrei să o găsești!  

Jurnal de organizare. Pasul 4: Întocmește un program zilnic

Cred că acest pas este cel mai ușor dintre toate. Pe lângă hotărârea de a trece la următorul pas în organizare, ai nevoie doar de un pix și o hârtie, sau în variante mai moderne, un smartphone cu diferite aplicații, o tabletă sau un simplu laptop. Eu funcționez cu pixul și hârtia în mână, dar deja știți asta, pentru că v-am mai spus asta de câteva ori, însă, recunosc, că am înțeles în ultimul timp cât de mult îți poate ușura viața tehnologia... subiectul unui articol viitor, promit!

Însă acum voi scrie despre un lucru pe care eu îl consider foarte important. Este vorba despre programul nostru zilnic. De unde noțiunea de „time management”? A pornit, desigur, de la problema că oamenii nu mai au timp pentru tot ce își doresc să facă.

Însă în acest pas este vorba despre o manageriere personală. Eu nu voi putea să vă scriu ce să faceți în fiecare zi, căci fiecare dintre voi are programul său zilnic în funcție de caracterul, responsabilitățile și obiceiurile fiecăreia.

De ce cred eu că este important să avem un program zilnic? Pentru că femeile au atât de multe lucruri de făcut, încât chiar nu au timp să se uite pe pereți și să se gândească la ce urmează. Suntem și soții, suntem și mame, suntem și gospodine, suntem și femei de afaceri... etc... Știu că sunt multe femei care nu se ghidează după un program și merg la voia întâmplării, dar ele cu siguranță nu citesc acest blog :))))) Ce cred despre acele femei? Nu vă speriați, nimic rău... fiecare face ce vrea cu viața ei, însă cred că ele nu obțin rezultatele pe care și le doresc. Își doresc să aibă timp pentru toate: pentru Dumnezeu, pentru familie, pentru gospodărie, carieră, pentru ele însele... dar nu obțin rezultatele pe care le așteaptă. Daca nu există consecvență în ceea ce faci, nu vei atinge niciodată rezultatele dorite.

 Așadar, retrage-te într-un loc liniștit, alege una din variantele de sus, ia uneltele necesare, și întocmește un program zilnic. Acum, intervine un alt aspect. Suntem foarte diferite. Unele ne simțim bine când avem un program amănunțit al zilei (vă voi da mai jos exemplul meu), iar altele veți aborda o programare mai lejeră a acestui pas, ceea ce este, de asemenea, foarte bine. Mie îmi place să-mi scriu tot, și chiar cu riscul de a vă lăsa să intrați prea mult în viața personală, vă voi scrie o mică parte din viața mea, ca să vă fie poate mai ușor în stabilirea programului vostru. Totuși, pentru păstrarea intimității mele... am pictat ceva albastru peste orele exacte și peste anumite activități pe care nu aș vrea să le știe lumea ântreagă. Chiar nu vreau să știți la ce oră mă duc la baie sau când mă așez la masă!!! Totuși, iată ziua mea de luni:

După cum vedeți, pentru mine este extrem de important să știu repede ce am de făcut. De aceea îmi stabilesc bine programul fiecărei zile. Mai mult, folosesc culori diferite pentru diferite  domenii; albastru ceea ce ține de copii, galben ce ține de micul meu business, etc. Aceasta îmi dă siguranță și liniște... și apoi... rezultatele mult dorite: TIMP pentru toate. 

Însă poate unele dintre voi funcționați după alt sistem de organizare, ceea ce este foarte bine. Nu contează cum, contează să iei decizia să faci ceva cu viața ta ca să alungi haosul. De exemplu poți să-ți stabilești seara care este lucrul cel mai urgent și cel mai important din ziua ce urmează. Ierarhizeză apoi activitățile cu 2-3 priorități, nu mai multe! Scrie aici toate lucrurile pe care ți le propui să le faci a doua zi, cu intervalul aproximativ de timp. Fă-ți o rutină de dimineață, de amiază și de seară, nu neapărat cu ore stabilite ca mine. Pur si simplu, pune-le pe hârtie, pentru ca atunci când le-ai îndeplinit, să ai posibilitatea să le bifezi. Iar a doua zi luptă ca la sfârșitul zilei să ai marea bucurie de a vedea toate sarcinile propuse îndeplinite.  

 Indiferent de varianta aleasă, ceea ce este important este să înțelegi că dacă viața ta este un haos, ai nevoie de schimbare! Poate vei găsi scuze că tu ești altfel, îți place să fii liberă... Vreau să-ți spun că aici este eliberarea!!! Cât de bine te vei simți când vei vedea că ai timp pentru toate lucrurile importante din viața ta! Ceea ce te oprește sunt poate obiceiurile acumulate până acum, stilul de viață abordat până la această vârstă. Vreau în încheiere să-ți dau o veste bună: toate acestea se pot schimba. Când? Atunci când te hotărăști tu.  

. 

Telecomanda e la tine... PAUZĂ

Ieri am ieșit în oraș. I-am spus iubitului meu că trebuie să ies. Am un soț care mă iubește și mă înțelege, a intrat în sufletul meu de femeie și a înțeles nevoia mea de a avea timp pentru mine... și atât... timp în care nu mă sună să mă streseze unde sunt, cât mai stau, unde-i pantoful, scutecul, periuța de dinți sau lingurița cu care mănâncă x iaurtul... Iubirea mea, îți mulțumesc! Te iubesc! 

Așa că... ies și mă plimb, mai intru în magazine... nu fac nimic special... mă relaxez puțin fără grija că mânuțele lipicioase ating toate vitrinele... Fără să fiu ca un titirez uitându-mă după toți trei ca să nu dispară sau să distrugă ceva din curiozitatea lor... Desigur mi-ar plăcea să ies cu Marius, cu el să evadez... să ne plimbăm de mână în liniște ore și ore în șir, fără să auzim de trei o ori pe secundă „Maaami!!!” sau „Taaati!” Dar pentru că avem trei copii, rar ni se întâmplă să fim fără toți trei deodată...  

Așadar...am și eu zile în care mă simt copleșită de tot și simt nevoia să evadez. Să evadez??? Din minunata mea familie??? Din cuibul meu cald? Da, dragile mele, uneori simt nevoia să ies... chiar având o familie minunată și un soț iubitor... 

De ce?

- Pentru că avem trei băieți minunați și gălăgioși, ceea ce nu-mi displace, dar uneori parcă e prea mult.

- Pentru că aud minunatul cuvânt „mama” strigat uneori de trei ori pe secundă, ceea ce este frumos, dar uneori aș vrea să aud cuvântul „tata”, „bunica”, „bunicul”... sau oricare altul... mă rog, nu chiar oricare...

- Pentru că năzdrăvanii noștri se mișcă atât de rapid, încât uneori am impresia că sunt într-un aeroport de copii, unde toți se grăbesc și aleargă disperat „să nu piardă avionul”. Din nou, și asta e OK, îi va ajuta în viață, însă până atunci energia lor debordantă trebuie bine canalizată.

- Pentru că uneori când trece vreunul dintre copii prin fața mea, am impresia că asist la o întrecere de mașini de curse. Uneori aș vrea să pot scutura steagul care anunță sfârșitul cursei :))))

- Pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat copiii cu o personalitate puternică, ceea ce este foarte bine, și Îi mulțumesc pentru asta... doar că uneori e mai greu pentru că mereu am în vedere oamenii de mâine ce vor ieși din ei. 

- Pentru că lupta pentru „putere” între frați este la ordinea zilei, ceea ce din nou este să zicem OK, dar trebuie canalizată spre bine, pentru modelarea caracterului lor. 

- Pentru că în fiecare minut trebuie să vorbesc ceva: să explic, să răspund la o întrebare, să cert, să iubesc, să dau o indicație, să îndemn, să încurajez, să corectez, să îndrept, să apreciez... Uneori simt că mă doare mintea de atâtea vorbe :)))

- Pentru că uneori mă simt ca un judecător la procesul copiilor mei. Cine are dreptate? Cine a ajuns primul? A cui este jucăria? E drept, că de multe ori îi las să-și rezolve singuri socotelile, însă alteori se declanșează stare de urgență și trebuie să intervin, altfel, se pot produce „daune” mai grave :))) ați văzut bătaie între băieți??? 

- Pentru că în permanență fac ceva: gătesc, spăl, strâng, șterg, împătur, lustruiesc, vorbesc, curăț, scutur, adun... ceea ce sincer, nu mă deranjează deloc, fac asta cu drag pentru scumpii din casa mea, dar chiar și așa... simt nevoia de a lua o mică pauză.

- Pentru că... și lista poate continua...

Așadar, da, ies. Și nu mă simt vinovată. Pentru că eu cred că fiecare femeie are nevoie de timpul ei cu ea însăși. Fiecare în felul ei... unele poate se pun pe o bancă și citesc, altele fac sport, altele își cumpără pantofi noi, altele merg cu bicicleta... În același timp, bineînțeles, nu sunt deloc de acord cu femeile care umblă hai-hui toată ziua, neglijându-și casa și familia! Dar un pic de timp fiecare dintre noi avem nevoie.

Asta am făcut eu ieri. Dar să vă povestesc ceva: mă plimbam pe străzile mai umbroase ale orașului, ferindu-mă de razele prea puternice ale soarelui... Aud deodată gălăgie. Când mă uit... nu pot decât să zâmbesc. O mamă drăguță, frumos îngrijită, cu doi copii cam de aceeași vârstă la fel de curați și îngrijiți. Ea era efectiv răsucită ca un titirez de către copii, care strigau cât puteau de tare în mijlocul străzii. Se jucau, se certau și se ascundeau unul de celălalt, folosind-o pa biata mamă la mijloc. Părea a fi o bună mamă. Aflându-se în încurcătură, mama nu știu cum să reacționeze... nici nu știu cum a reacționat pentru că eu, ca trecător, am mers mai departe, ca și cum nu aș fi văzut nimic. Am vrut să o feresc de o privire incomodă... Mamele știu de ce! :)))) Asta pentru că știu ce înseamnă... am trecut mai departe, dar îmi venea să strig: „E OK, nu ești singura!”  Am plecat mai departe eu și gândurile mele și am realizat: „Da, Oana, nu ești singura mamă care are nevoie de o pauză! Mai sunt muuuuulte mame ca și tine care sunt uneori copleșite de situație.” De aceea, mesajul pe care vreau să-l transmit aici în acest articol este că „NU EȘTI SINGURA”. Suntem multe ca și tine și te înțelegem. Ia o pauză! Nu te simți vinovată pentru asta, ai nevoie!

Și ca să pun totul într-o formă... figurată... știi cum mă simt eu când fac asta? E ca și când sunt protagonista unui film de acțiune de ultimă generație, dramă și romance, uneori comedie sau chiar tragico-comedie (vezi întâmplarea femeii de mai sus)... Ca și personaj în tot acest amalgam de sentimente și acțiuni... știi ce fac? Iau telecomandă și apăs pe butonul PAUZĂ. Și în această pauză, îmi încarc bateriile ca să pot face toate lucrurile de peste zi...

La tine e telecomanda. Trebuie doar să ai îndrăzneala să apeși butonul... 

În spital...

Sunt în spital cu cel mare... încă nu știm ce va fi... :((

Azi e ziua celui mic, așteaptă ca mami să-i facă tort în formă de rachetă, iar mami e în spital  :(( 

Uneori sunt zile triste, peste care trebuie să trecem... 

Când sunt în astfel de momente... înțeleg altfel timpul... mă uit la copilul meu și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă petrecută împreună.

Nu mai văd greul de a avea trei năzdravani, nu mai văd truda de fiecare zi, nu mai văd efortul de a-i face să fie cuminți și ascultători.

Văd doar atât: minunea de a avea trei copii minunați, pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu atâtea calități. Vreau doar să fie bine, vreau doar să fim acasă, acolo unde-i locul cel mai minunat, alături de iubitul meu drag și de scumpii noștri copii... în cuibul nostru cald, unde-i bucurie, dragoste, pace, liniște, înțelegere... o oază pentru sufletele noastre. Da! Asta e familia mea! Asta este casa mea! Locul cel mai minunat, cu cei mai iubiți dintre pământeni... 

De-aş fi copil... în locul copiilor mei...

Adeseori când năzdrăvanii mei fac câte o boacănă mă întreb eu ce aş fi făcut de aş fi fost în locul lor... iar răspunsul de fiecare dată este că aş fi făcut exact la fel.

Aşa că am încercat azi să fac un exerciţiu şi să mă pun în locul lor. Adică să fiu copil în zilele noastre, exact la timpul şi locul în care se află ei... Şi iată ce am descoperit...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, dimineaţa nu aş lenevi în pat, m-aş trezi dis de dimineaţă, căci o lume întreagă de jucării, vise şi poveşti mă aşteaptă. Nu aş avea timp de pierdut.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş furişa în dormitorul părinţilor mei... doar ca să-i pup şi să-i spun că îi iubesc, neştiind că ei preţuiesc fiecare secundă de somn dimineaţa...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş uita să-mi fac patul. Ordinea mi s-ar părea în zadar... oricum jucăriile vor fi scoase din nou la joacă... Ehhh, spălatul pe dinţi... o treabă complicată făcută de musai ca să scap de fiorosul stomatolog.

De-aş fi copil în locul copiilor mei,  m-aş distra în timpul mesei şi aş inventa tot felul de glume împreună cu fraţii mei... chiar dacă mama ar fi în culmea nervilor :)))

De-aş fi copil în locul copiilor mei, nu m-aş obosi să cobor scările de la etaj la parter, ci aş aluneca pe balustradă... iiiuuuuuupiiiii... riscant şi distractiv.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş alerga toată ziua pe afară, m-aş urca în pomi, copaci şi tot ce mi-ar ieşi în cale, nu aş obosi făcând năzdrăvănii...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, temele, lecţiile, cititul... ar fi munţi înalţi care mi-ar sta în cale spre lumea mea de joacă şi mi s-ar părea că sunt lucruri pentru cei mari, lucruri care mă ţin departe de viaţa mea frumoasă de... copil... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş minuna de lumea desenelor animate, de multitudinea de culori şi personaje... şi aş cere să mă uit la TV cât aş putea eu mai mult. Aş insista.... şi aş insista... şi aş insista... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş urca pe dulap de fiecare dată când mami şi tati nu m-ar vedea şi aş fura dulciurile bine ascunse în dulapul de sus.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, mi-aş înnebuni părinţii cu multe întrebări. Lumea fascinantă... gata să fie explorată şi înţeleasă de căpşorul meu de copil.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş face orice ca să nu dorm la amiază, iar seara înainte de culcare mi-ar trebui toate de pe lume... doar ca să mai prelungesc un pic momentul - mi-ar fi sete, mi-ar fi cald, mi-ar fi frică, mi-ar fi frig... Atunci mi-ar veni toate gândurile bune şi rele, toate întrebările şi frământările mele şi aş veni mereu jos să mai întreb pe mami încă ceva: "Mami, numai asta te întreb şi gata!" Şi apoi încă una, şi încă una... doar ca să mai stau un pic cu ei... părinţii mei...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, nu aş înţelege de ce nu am voie să alerg, să strig, să sar, să joc fotbal în casă...  

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş considera că doar eu sunt cel mai bun decorator al pereţilor din camera mea şi aş încerca mandru propria-mi operă de artă... şi chiar aş crede că mi se cuvine asta... fiind camera mea.... logic, nuuu???

De-aş fi copil în locul copiilor mei, uneori m-aş teme de tunet, de furtună, alteori de întuneric, de artificii, de fulgere... mi-aş închipui lucruri înfricoşătoare şi aş trăi poate clipe de teamă cu aceeaşi intensitate cu care aş face cea mai interesantă năzbâtie de peste zi.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş vrea să fiu iubit şi acceptat exact aşa cum sunt eu, aş vrea să nu mi se ceară la nesfârşit să mă schimb, aş vrea să nu aud mereu "imediat", aş vrea să fiu îmbrăţişat şi mângâiat mai des decât cicălit, aş vrea să nu strige nimeni la mine, aş vrea să joc fotbal cu tati, aş vrea să gătesc cu mami, aş vrea să jucăm ascunselea cu întreaga familie până seara târziu, aş vrea să stau seara pe spate şi să văd stelele cu mami la stânga şi tati la dreapta, aş vrea să merg pe lună, aş vrea să mă fac aviator, aş vrea ca atunci când voi fi mare să fac bani ca să-i cumpăr la mami o maşină de spălat vase ca să stea mai mult timp cu noi, aş vrea să alerg împreună cu fluturii, să zbor cu păsările, să vorbesc limba animalelor, m-ar interesa doar ziua de azi, fără melancolia pentru ieri sau resonsabilitatea pentru mâine... doar azi... acum... aş vrea să mă pot bucura liber de frumoasa mea copilărie... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş vrea... aş vrea... de ce copiii noştri nu ar vrea şi ei?

Şi toate astea le scriu... nu ca să îmi las copiii să facă ceea ce nu e bine, ci pentru ca să-i înţeleg de ce le fac... pentru că sunt copii şi aşa aş face şi eu în locul lor... frumoasa copilărie...