20 de „secrete” pentru tinerele soții

Mă uit în jur cu tristețe și constat că tot mai multe familii se destramă. Soțiile fac depresii și nu mai ies din starea lor de amărăciune, iar soții se închid în ei și devin reci ca niște pietre. Și cu tristețe privești înspre ei... pe de-o parte ea cu o dorință arzătoare după un sărut, o îmbrățișare caldă, o vorbă dulce... iar pe de altă parte el singur, doar el cu gândurile lui, cu regretele lui, cu nevoia de a avea soția alături... așa cum a fost cândva: plină de respect și admirație față de el.

Și m-am gândit la femeile tinere care intră în relația de căsătorie fără să știe apoi cum să se comporte. M-am gândit la câteva lucruri care ar putea ajuta soțiile tinere ca să își mențină relația cu soțul frumoasă și sănătoasă. Se poate, dragile mele!

Iată câteva lucruri care sunt bune de știut când intri în frumoasa călătorie alături de alesul inimii tale:

1. Țineți-vă de mână de fiecare dată când aveți ocazia. Noi facem asta când ne plimbăm, când mergem la cumpărături, când stăm pe canapea, când ne rugăm, când stăm duminica la biserică (mai puțin atunci când aleargă copiii în jurul nostru și încă trebuie să îi ținem de mână pe stradă...) Un mic gest care poate aduce atât de mult în relația voastră. 
2. Roagă-te pentru el în fiecare zi. Cu credință! Ce cadou mai minunat poți să-i oferi zilnic soțului tău? Roagă-L pe Tatăl ceresc să îl protejeze, să-i binecuvinteze viața și să-l ajute în tot ceea ce face. 
3. Înconjurați-vă cu oameni care încurajează căsătoria voastră și țineți-i departe pe acei „prieteni” care vă provoacă la ceartă și neînțelegere. Atenție la cei din familia extinsă! Pe ei nu îi veți putea elimina din lista voastră de prieteni, însă nu îi lăsați să intervină între voi și să vă îndepărteze unul față de celălalt.
4. Cultivați-vă prietenia. Căsătoria nu este doar o afacere, ci este o relație care trebuie întreținută pentru ca ea să strălucească. Căsătoria nu este ca un premiu pe care după ce l-ai râvnit și apoi l-ai câștigat, îl așezi pe raft și te uiți la el ca la un trofeu. Nu! Este mai degrabă ca o plantă minunată pe care după ce ai primit-o trebuie să o îngrijești ca să te bucuri de mireasma florilor ei. 
5. Caută să îți arăți dragostea față de el prin mici lucruri sau gesturi... acele lucruri mărunte care fac viața mai frumoasă, acele lucruri care spun fără cuvinte „te iubesc”, „mi-e dor de tine” sau „mă gândesc la tine”. Nu știu... presărați-vă viața cu acele lucruri mărunte care fac viața mai frumoasă... 
6. Mergeți la Cuvântul lui Dumnezeu pentru consiliere maritală. Eu nu aș căuta sfaturile celor din jur... este un tărâm periculos. Mai bine rezolvă-ți problemele cu soțul tău în doi. Se poate să primești sfaturi bune și de la alții, însă nu este loc unde să găsești mai multă dragoste, adevăr, înțelegere, înțelepciune și putere ca și în Scriptură.
7. Împărășiți unul cu celălalt problemele. De orice fel. Nu țineți în voi amărăciunea, căci vă veți transforma relația într-un sloi de gheață. Mărturisiți-vă pacatul unul altuia, rugați-vă împreună și cereți iertare și ajutor lui Dumnezeu. 
8. Arată-i respect. Este o nevoie extrem de importantă pentru un bărbat! Respect și admirație! Aici vă sugerez să citiți o carte care îți poate schimba întreaga perspectivă asupra căsniciei tale. O poți citi gratuit chiar aici. 
9. Fii răbdătoare cu el. Ții minte? „Dragostea este îndelung răbdătoare...” (Biblia, cartea 1 Corinteni, capitolul 13, versetul 4 - citește mai mult aici)
10. Nu te mai tot plânge! Sunt atât de multe femei mofturoase care nu fac altceva decât să aducă în casa lor o atmosferă apăsătoare. Este o atitudine care vă va duce pe amândoi în jos! Schimbă atitudinea cu una pozitivă și vei vedea că și cei din casa ta vor fi la fel... se molipsește... 
11. Nu renunțați niciodată unul la celălalt! La ce mă refer aici? Mă gândesc la două tipuri de oameni. În prima categorie se încadrează cei care la necaz se ceartă și se împung unul pe celăllat din cauza stresului. Așa că nu este suficient necazul pe care îl au sau situația grea cu care se confruntă... ci la aceasta mai adaugă și stresul neînțelegerii dintre ei. Trist, dar adevărat. La a doua categorie se încadrează cei care atunci când trec printr-o perioadă mai dificilă a vieții (nu știu... o boală, un necaz cu un copil, neascultarea copiilor, pierderea jobului...) se apropie și mai mult unul de celălalt și reușesc să treacă mai ușor în doi prin furtuna din viața lor. Fiți din a doua categorie de oameni! Mergeți împreună și la bine și la greu! Nu renunțați unul la celălalt!
12. Vorbește-i frumos.  „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.” (Biblia, cartea Proverbe, capitolul 16, versetul 24 - citește mai mult aici). Este atât de important să nu îți permiți de la început nici măcar o vorbă mică de dispreț sau sarcasm. Nu vă luați peste picior unul pe celălalt nici măcar în glumă! Așa încep toți. Mai întâi o vorbă mică spusă în glumă, apoi alta spusă serios, apoi spusă la nervi, până când ajung îndrăgostiții de la început să se adreseze unul altora cu cuvinte jignitoare care le otrăvesc sufletul și relația. Se poate, să știți! În 11 ani de căsătorie alături de minunatul meu soț nu ne-am certat niciodată. Asta nu înseamnă că niciodată nu am avut discuții contradictorii, dar niciodată nu ne-am permis nici măcar o vorbă sau o atitudine batjocoritoare sau jignitoare. Niciodată! Se poate! De ce? Pentru că ne-am propus asta de la început.
13. Menține focul dragostei. Da, intimitatea dintre voi este importantă și după luna de miere... Fă din asta o prioritate: înaintea serviciului, înaintea prietenelor, înaintea treburilor gospodărești, uneori chiar și înaintea copiilor.
14. Stai alături de el. Cu loialitate! Sprijină-l în ceea ce face! Admiră dorința lui de a purta de grijă familiei voastre. Fii acea femeie pe care să o simtă că îi este alături indiferent de circumstanțe.
15. Exprimă-ți aprecierea pentru ceea ce este și pentru ceea ce face. Fii o voce încurajatoare pentru sufletul lui, nu una cicălitoare... Biblia spune:  „Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o nevastă gâlcevitoare într-o casă mare.” Nu-l îndepărta de tine cu cicăleala ta! Se va închide și nu va mai comunica cu tine! Ascultă-l și încurajează-l! 
16. Protejează-ți căsnicia! Depistează pericolele când sunt încă la început și nu lăsa problema să crească. Aici mă refer la anumite probleme ce pot apărea... nu le lăsați să crească. Trebuie comunicate și rezolvate, altfel pot dăuna grav relației de mai târziu.
17. Niciodată nu renunțai la frumosul și minunatul sărut - pe gură! :) Nu contează ce vârstă veți avea! Atunci când plecați de acasă sau când vă întoarceți, atunci când mergeți la culcare sau când vă treziți... Eu îmi doresc ca și la 80 de ani să ne păstrăm acest minunat obicei.
18. Menține-te frumoasă și curată în fiecare zi! Pentru tine și pentru soțul tău! Dacă tu te simți frumoasă și atrăgătoare... cu siguranță alta este atitudinea ta față de tot ce este în jurul tău. 
19. Decideți că veți rămâne împreună „la bine și la greu”, așa cum ați promis în ziua nunții voastre. Chiar și Biblia spune despre asta:  „Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Biblia, cartea Marcu, capitolul 10, versetul 9 - citește mai mult aici). Cu ajutorul lui Dumnezeu, veți reuși să rămâneți împreună și să vă iubiți de-a lungul anilor...
20. Și ultimul, dar nu cel mai puțin important... deși ar mai fi multe de spus... puneți peste toate DRAGOSTE: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Biblia, cartea Coloseni, capitolul 3, versetul 14 - citește mai mult aici).

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toate cu o căsnicie fericită, iar călătoria pe care o veți face alături de alesul inimii voastre să fie una specială, minunată... depinde în mare parte de voi, fiți binecuvântate!!!

Respect la lumina lumânărilor

Dr. E. V Hill, un predicator din Los Angeles, și-a pierdut soția, care a murit de cancer. La înmormântarea ei, dr. Hill a vorbit despre câteva căi prin care ea îl ajutase să devină mai bun. Pe vremea când el era tânăr predicator,  se descurcau destul de greu cu banii. Într-o seară a venit acasă și a găsit casa în întuneric. Când a deschis ușa, a văzut că soția îl aștepta la o cină în doi. I s-a părut o idee excelentă și s-a dus la baie să se spele pe mâini. A încercat în zadar să aprindă lumina. A încercat alte întrerupătoare dar tot în zadar... A constatat că nu este curent în toată casa. Tânărul predicator s-a întors în sufragerie și și-a întrebat soția de ce nu au curent. Cu lacrimi în ochi ea a spus: „Tu muncești atât de mult și ne străduim cât putem, dar e foarte greu. N-am avut bani să plătesc factura la curent. N-am vrut să afli asta, așa că m-am gândit să cinăm la lumina lumânărilor.”

Dr. Hill a descris atitudinea soției sale gâtuit de emoție: „N-ar fi zis niciodată: N-am mai fost niciodată într-o astfel de situație. Am, crescut în casa doctorului Caruthers și nu s-a întâmplat niciodată să rămânem fără lumină.” Ar fi putut să mă descurajeze; ar fi putut să mă zdrobească; ar fi putut să mă demoralizeze. Dar în loc de astea, ea mi-a spus: „Într-un fel sau altul o să avem din nou curent. Dar în seara asta hai să mâncăm la lumina lumânărilor.”

Am vrut să aflați și voi această poveste emoționantă pe care am găsit-o pe paginile unei cărți frumoase care vorbește despre dragostea și respectul dintre soț și soție. Mi s-a părut un exemplu minunat referitor la felul în care o soție ar trebui să aprecieze dorința soțului ei de a proteja și de a purta de grijă. 

Telecomanda e la tine... PAUZĂ

Ieri am ieșit în oraș. I-am spus iubitului meu că trebuie să ies. Am un soț care mă iubește și mă înțelege, a intrat în sufletul meu de femeie și a înțeles nevoia mea de a avea timp pentru mine... și atât... timp în care nu mă sună să mă streseze unde sunt, cât mai stau, unde-i pantoful, scutecul, periuța de dinți sau lingurița cu care mănâncă x iaurtul... Iubirea mea, îți mulțumesc! Te iubesc! 

Așa că... ies și mă plimb, mai intru în magazine... nu fac nimic special... mă relaxez puțin fără grija că mânuțele lipicioase ating toate vitrinele... Fără să fiu ca un titirez uitându-mă după toți trei ca să nu dispară sau să distrugă ceva din curiozitatea lor... Desigur mi-ar plăcea să ies cu Marius, cu el să evadez... să ne plimbăm de mână în liniște ore și ore în șir, fără să auzim de trei o ori pe secundă „Maaami!!!” sau „Taaati!” Dar pentru că avem trei copii, rar ni se întâmplă să fim fără toți trei deodată...  

Așadar...am și eu zile în care mă simt copleșită de tot și simt nevoia să evadez. Să evadez??? Din minunata mea familie??? Din cuibul meu cald? Da, dragile mele, uneori simt nevoia să ies... chiar având o familie minunată și un soț iubitor... 

De ce?

- Pentru că avem trei băieți minunați și gălăgioși, ceea ce nu-mi displace, dar uneori parcă e prea mult.

- Pentru că aud minunatul cuvânt „mama” strigat uneori de trei ori pe secundă, ceea ce este frumos, dar uneori aș vrea să aud cuvântul „tata”, „bunica”, „bunicul”... sau oricare altul... mă rog, nu chiar oricare...

- Pentru că năzdrăvanii noștri se mișcă atât de rapid, încât uneori am impresia că sunt într-un aeroport de copii, unde toți se grăbesc și aleargă disperat „să nu piardă avionul”. Din nou, și asta e OK, îi va ajuta în viață, însă până atunci energia lor debordantă trebuie bine canalizată.

- Pentru că uneori când trece vreunul dintre copii prin fața mea, am impresia că asist la o întrecere de mașini de curse. Uneori aș vrea să pot scutura steagul care anunță sfârșitul cursei :))))

- Pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat copiii cu o personalitate puternică, ceea ce este foarte bine, și Îi mulțumesc pentru asta... doar că uneori e mai greu pentru că mereu am în vedere oamenii de mâine ce vor ieși din ei. 

- Pentru că lupta pentru „putere” între frați este la ordinea zilei, ceea ce din nou este să zicem OK, dar trebuie canalizată spre bine, pentru modelarea caracterului lor. 

- Pentru că în fiecare minut trebuie să vorbesc ceva: să explic, să răspund la o întrebare, să cert, să iubesc, să dau o indicație, să îndemn, să încurajez, să corectez, să îndrept, să apreciez... Uneori simt că mă doare mintea de atâtea vorbe :)))

- Pentru că uneori mă simt ca un judecător la procesul copiilor mei. Cine are dreptate? Cine a ajuns primul? A cui este jucăria? E drept, că de multe ori îi las să-și rezolve singuri socotelile, însă alteori se declanșează stare de urgență și trebuie să intervin, altfel, se pot produce „daune” mai grave :))) ați văzut bătaie între băieți??? 

- Pentru că în permanență fac ceva: gătesc, spăl, strâng, șterg, împătur, lustruiesc, vorbesc, curăț, scutur, adun... ceea ce sincer, nu mă deranjează deloc, fac asta cu drag pentru scumpii din casa mea, dar chiar și așa... simt nevoia de a lua o mică pauză.

- Pentru că... și lista poate continua...

Așadar, da, ies. Și nu mă simt vinovată. Pentru că eu cred că fiecare femeie are nevoie de timpul ei cu ea însăși. Fiecare în felul ei... unele poate se pun pe o bancă și citesc, altele fac sport, altele își cumpără pantofi noi, altele merg cu bicicleta... În același timp, bineînțeles, nu sunt deloc de acord cu femeile care umblă hai-hui toată ziua, neglijându-și casa și familia! Dar un pic de timp fiecare dintre noi avem nevoie.

Asta am făcut eu ieri. Dar să vă povestesc ceva: mă plimbam pe străzile mai umbroase ale orașului, ferindu-mă de razele prea puternice ale soarelui... Aud deodată gălăgie. Când mă uit... nu pot decât să zâmbesc. O mamă drăguță, frumos îngrijită, cu doi copii cam de aceeași vârstă la fel de curați și îngrijiți. Ea era efectiv răsucită ca un titirez de către copii, care strigau cât puteau de tare în mijlocul străzii. Se jucau, se certau și se ascundeau unul de celălalt, folosind-o pa biata mamă la mijloc. Părea a fi o bună mamă. Aflându-se în încurcătură, mama nu știu cum să reacționeze... nici nu știu cum a reacționat pentru că eu, ca trecător, am mers mai departe, ca și cum nu aș fi văzut nimic. Am vrut să o feresc de o privire incomodă... Mamele știu de ce! :)))) Asta pentru că știu ce înseamnă... am trecut mai departe, dar îmi venea să strig: „E OK, nu ești singura!”  Am plecat mai departe eu și gândurile mele și am realizat: „Da, Oana, nu ești singura mamă care are nevoie de o pauză! Mai sunt muuuuulte mame ca și tine care sunt uneori copleșite de situație.” De aceea, mesajul pe care vreau să-l transmit aici în acest articol este că „NU EȘTI SINGURA”. Suntem multe ca și tine și te înțelegem. Ia o pauză! Nu te simți vinovată pentru asta, ai nevoie!

Și ca să pun totul într-o formă... figurată... știi cum mă simt eu când fac asta? E ca și când sunt protagonista unui film de acțiune de ultimă generație, dramă și romance, uneori comedie sau chiar tragico-comedie (vezi întâmplarea femeii de mai sus)... Ca și personaj în tot acest amalgam de sentimente și acțiuni... știi ce fac? Iau telecomandă și apăs pe butonul PAUZĂ. Și în această pauză, îmi încarc bateriile ca să pot face toate lucrurile de peste zi...

La tine e telecomanda. Trebuie doar să ai îndrăzneala să apeși butonul... 

De-aş fi copil... în locul copiilor mei...

Adeseori când năzdrăvanii mei fac câte o boacănă mă întreb eu ce aş fi făcut de aş fi fost în locul lor... iar răspunsul de fiecare dată este că aş fi făcut exact la fel.

Aşa că am încercat azi să fac un exerciţiu şi să mă pun în locul lor. Adică să fiu copil în zilele noastre, exact la timpul şi locul în care se află ei... Şi iată ce am descoperit...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, dimineaţa nu aş lenevi în pat, m-aş trezi dis de dimineaţă, căci o lume întreagă de jucării, vise şi poveşti mă aşteaptă. Nu aş avea timp de pierdut.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş furişa în dormitorul părinţilor mei... doar ca să-i pup şi să-i spun că îi iubesc, neştiind că ei preţuiesc fiecare secundă de somn dimineaţa...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş uita să-mi fac patul. Ordinea mi s-ar părea în zadar... oricum jucăriile vor fi scoase din nou la joacă... Ehhh, spălatul pe dinţi... o treabă complicată făcută de musai ca să scap de fiorosul stomatolog.

De-aş fi copil în locul copiilor mei,  m-aş distra în timpul mesei şi aş inventa tot felul de glume împreună cu fraţii mei... chiar dacă mama ar fi în culmea nervilor :)))

De-aş fi copil în locul copiilor mei, nu m-aş obosi să cobor scările de la etaj la parter, ci aş aluneca pe balustradă... iiiuuuuuupiiiii... riscant şi distractiv.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş alerga toată ziua pe afară, m-aş urca în pomi, copaci şi tot ce mi-ar ieşi în cale, nu aş obosi făcând năzdrăvănii...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, temele, lecţiile, cititul... ar fi munţi înalţi care mi-ar sta în cale spre lumea mea de joacă şi mi s-ar părea că sunt lucruri pentru cei mari, lucruri care mă ţin departe de viaţa mea frumoasă de... copil... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş minuna de lumea desenelor animate, de multitudinea de culori şi personaje... şi aş cere să mă uit la TV cât aş putea eu mai mult. Aş insista.... şi aş insista... şi aş insista... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş urca pe dulap de fiecare dată când mami şi tati nu m-ar vedea şi aş fura dulciurile bine ascunse în dulapul de sus.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, mi-aş înnebuni părinţii cu multe întrebări. Lumea fascinantă... gata să fie explorată şi înţeleasă de căpşorul meu de copil.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş face orice ca să nu dorm la amiază, iar seara înainte de culcare mi-ar trebui toate de pe lume... doar ca să mai prelungesc un pic momentul - mi-ar fi sete, mi-ar fi cald, mi-ar fi frică, mi-ar fi frig... Atunci mi-ar veni toate gândurile bune şi rele, toate întrebările şi frământările mele şi aş veni mereu jos să mai întreb pe mami încă ceva: "Mami, numai asta te întreb şi gata!" Şi apoi încă una, şi încă una... doar ca să mai stau un pic cu ei... părinţii mei...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, nu aş înţelege de ce nu am voie să alerg, să strig, să sar, să joc fotbal în casă...  

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş considera că doar eu sunt cel mai bun decorator al pereţilor din camera mea şi aş încerca mandru propria-mi operă de artă... şi chiar aş crede că mi se cuvine asta... fiind camera mea.... logic, nuuu???

De-aş fi copil în locul copiilor mei, uneori m-aş teme de tunet, de furtună, alteori de întuneric, de artificii, de fulgere... mi-aş închipui lucruri înfricoşătoare şi aş trăi poate clipe de teamă cu aceeaşi intensitate cu care aş face cea mai interesantă năzbâtie de peste zi.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş vrea să fiu iubit şi acceptat exact aşa cum sunt eu, aş vrea să nu mi se ceară la nesfârşit să mă schimb, aş vrea să nu aud mereu "imediat", aş vrea să fiu îmbrăţişat şi mângâiat mai des decât cicălit, aş vrea să nu strige nimeni la mine, aş vrea să joc fotbal cu tati, aş vrea să gătesc cu mami, aş vrea să jucăm ascunselea cu întreaga familie până seara târziu, aş vrea să stau seara pe spate şi să văd stelele cu mami la stânga şi tati la dreapta, aş vrea să merg pe lună, aş vrea să mă fac aviator, aş vrea ca atunci când voi fi mare să fac bani ca să-i cumpăr la mami o maşină de spălat vase ca să stea mai mult timp cu noi, aş vrea să alerg împreună cu fluturii, să zbor cu păsările, să vorbesc limba animalelor, m-ar interesa doar ziua de azi, fără melancolia pentru ieri sau resonsabilitatea pentru mâine... doar azi... acum... aş vrea să mă pot bucura liber de frumoasa mea copilărie... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş vrea... aş vrea... de ce copiii noştri nu ar vrea şi ei?

Şi toate astea le scriu... nu ca să îmi las copiii să facă ceea ce nu e bine, ci pentru ca să-i înţeleg de ce le fac... pentru că sunt copii şi aşa aş face şi eu în locul lor... frumoasa copilărie...

Revelația unei gospodine în prag de sărbătoare

Prin definiție „relevație” înseamnă „o descoperire neașteptată a unui fenomen sau a unui adevăr ascuns”. Dar cine-i gospodina din titlu??? Evident că eu... Așa că vreau să vă scriu câteva rânduri despre gospodina din mine și minunata revelație :))))) 

Dar să lăsăm gluma la o parte și să vă spun despre ce este vorba... Citind pe blogul meu postarea Cum ne organizăm ca să fim gata de Paște, m-am așezat pe-o canapea cu laptopul în brațe, iar pixul și hârtia în mână. Am început frumos și organizat să-mi notez meniul de sărbătorile pascale, cu rețete, linkuri, listă de cumpărături și chiar bugetul necesar. Am început apoi să vorbesc cu soțul meu despre toate acestea și încet-încet mi s-a conturat în mintea mea programul meu pentru săptămâna care îmi stătea în față. Aveam scenariul în minte, scenariu bine cunoscut majorității femeilor înainte de sărbători: program foarte încărcat, curățenie, mâncare de nu știu câte feluri, oboseală multă acumulată, stres... recunosc că nu-mi plăcea ce mi se arăta... mai ales că era o săptămână în care trebuie să o dedicăm sufletului nostru. Este săptămâna în care ne amintim de ceea ce a făcut Isus pentru noi, El și-a dat viața pentru noi, a murit pe cruce ca noi să fim mântuiți și să moștenim viața veșnică împreună cu El... Îmi doream ca în această săptămână să mâ gândesc mai mult la Dumnezeu și la întreg planul Său de mântuire... însă agenda mea de gospodină era prea plină :( Atunci am avut o revelație, iar o voce mi-a întărit gândurile. Era vocea soțului meu, nu vă speriați că împreună cu revelația mi s-a dat să aud și voci :)))) Și mi-a spus cât se poate de simplu și de masculin: „Merită pentru 20 de minute cât mănânci atâta trudă???” Bine zici, soțior scump și drag... și am început să taaai de pe lista mea, să tai, să tai... am simplificat meniul sofisticat la un meniu aș zice eu... decent :) de sărbătoare.

Iată că e joi și pot să vă spun că am avut parte de relaxare, de odihnă, de momente în care am meditat la Dumnezeu și la tot ceea ce a făcut El pentru mine, am avut momente în care m-am răsfățat mergând la coafor și la cosmetică, am petrecut timp cu cei dragi ai mei... zile minunate... ceea ce nu aș fi putut avea dacă îmi lăsam agenda plină-plină. În timp ce tăiam de pe listă mi-am amintit de adevărul din postarea mea Povestea pietrelor, mi-am amintit de felul în care se încheie articolul: „Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip”. Am stat apoi și m-am gândit: ce amintiri vor râmâne peste ani??? Faptul că am lustruit de 100 de ori geamurile și că am făcut 1000 de feluri de mâncare și prăjituri??? Eu cred că vor rămâne altele: o plimbare cu familia, un film vizionat cu cei dragi, poate o felicitare handmade, vopsirea ouălor sau pregătirea unei prăjituri împreună cu cei mici... Acestea sunt pietrele... aceasta e ceea ce contează. Restul... e doar nisip...

Acum să nu vă gândiți că trebuie să lăsăm totul jos, să nu facem curățenie sau mâncare... departe de mine așa ceva!!! Vorbesc având în urmă o curățenie de primăvară foarte organizată (fiecare obiect a trecut prin mână), un meniu scris, un plan bine stabilit, cumpărături făcute din timp... Dar trebuie făcute toate cu înțelepciune, cu măsură și în mod organizat. Majoritatea femeilor de sărbători sunt ca niște zombi frumos îmbrăcate și machiate. Scuzați comparația, dar uneori așa suntem... frânte de oboseală, incapabile de a vedea binecuvântările din jurul nostru, imune la dragostea celor din jur... și asta doar pentru că am ales să facem prea multe într-un timp prea scurt. Și m-am gândit apoi: de ce oare? Cine ne condamnă la așa ceva? Noi însene ne punem povara pe umeri și o duuuuucem și o duuuuucem, iar în dimineața Învierii, când Domnul nostru a înviat... în loc să strigăm de bucurie înaintea Lui... tot ce putem mormâi cu ochii lipiți de somn este: „Deja e dimineață? Abia acum am adormit...”  

Dragile mele! Soții și copiii noștri ne vor pe noi în primul rând; vor atenția și dragostea noastră... timpul nostru... De aceste sărbători fiți gospodine înțelepte! Lăsați rețetele sofisticate pentru weekend-uri mai liniștite, când veți avea timp și răbdare... Amintiți-vă de cei dragi din casă și oferiți-le timpul, dragostea și energia voastră! Plimbați-vă împreună! Priviți-vă soțul în ochi așa cum o făceați când v-a cucerit. Spuneți-i cât de mult îl iubiți și ce înseamnă el pentru voi. Priviți afară minunata natură ce ne înconjoară și amintiți-vă de Făcătorul ei. Priviți spre cer și înălțați o rugăciune Tatălui. Mulțumiți-I pentru planul Său de mântuire pentru întreaga omenire! Lăudați-L că într-o săptămână ca această Fiul Său a murit pentru păcatele oamenilor! Și a înviat! Strigați cu bucurie: „Hristos a înviat!” Cântați! Râdeți! Zâmbiți mai mult! Faceți o felicitare împreună cu cei mici! Vopsiți ouăle împreună! Și ce dacă se vor sparge câteva?! Puneți câteva ouă în plus ca o marjă pentru eventualele accidente. Vă amintesc că 5 ouă costă doar cîțiva lei... nu merită bucuria copiilor noștri atât??? Lăsați copiii să frâmânte un aluat, să pună o lingură de făină... vor fi atât de bucuroși. Și ce dacă se va face un pic de murdărie??? Oricum hainele se vor spăla, iar podeaua cu siguranță o veți curăța înainte de Paște! Vizionați filmul despre Isus împreună și explicați-le copiilor adevărul despre această sărbătoare minunată, și anume că-L sărbătorim pe Isus Cel înviat, nu pe Iepurașul gogonat. În același timp... nu privați copiii de bucuria de a primi daruri în dimineața Învierii, oferiți-le cu drag spre bucuria lor... abia aștept să văd reacția lor de duminică dimineața... pupe-i mami pe ei!!! Apoi faceți-vă timp și pentru voi! Priviți-vă în oglindă ca să vedeți cât de frumos v-a creat Dumnezeu! Draga mea, ești minunată exact așa cum ești, ești perfectă, pentru că Dumnezeu ți-a sculptat nasul, fruntea, trupul... El ți-a colorat ochii și părul... El ți-a conturat buzele și ți-a dat formă tuturor trăsăturilor. Fă-ți timp și pentru tine! Relaxează-te și bucură-te în liniște de o baie calmantă (click aici pentru a citi despre Baia regească Cleopatra). Vei zice: „nu pot, eu am copii, e gălăgie mare”. Și eu am trei! Și ce năzdrăvani!!! Vă spun că se poate! Culcă-i într-o seară cu jumătate de oră mai devreme, crede-mă că nu vor păți nimic... chiar vor fi mai odihniți dimineață. Îngrijește-te! Fii frumoasă de sărbători! Fii frumoasă atât în interior cât și în exterior... te vei simți atât de bine în pielea ta, vei radia de bucurie... o bucurie molipsitoare, care îi vor face și pe cei din casa ta la fel... 

Închei acum... provocându-vă să vă amintiți de lucrurile care contează cu adevărat. Nu fiți gospodine neglijente și leneșe, dar nu intrați nici în cealaltă extremă. Nu uitați: cei dragi au nevoie de NOI, nu doar de „serviciile” noastre!!! În casă nu suntem guvernante, suntem soții și mame, așa că veniți să ne comportăm ca atare. Amintiți-vă prioritățile din viața voastră, de lucrurile care într-adevăr contează... restul... e doar nisip...

Spor la treabă și un timp minunat cu Dumnezeu, cu cei dragi și cu voi însevă! Asta e ceea ce vă doresc deocamdată... urarea de sărbători... în altă postare :)