Se afișează postările cu eticheta desert. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta desert. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Brownies - homemade mix




Brownies... desertul meu preferat. Descoperit în călătoriile din SUA. Ultima dată m-am decis: trebuie să fac acest desert și pentru familia mea. OK, zis și făcut! Am început să întreb în stânga și în dreapta pe acolo prin State o rețetă. Ca răspuns la această întrebare mi se scotea o pungă de „praf”, un mix grozav la care se mai adăugau câteva ingrediente. Pffff, ok, dar câte cutii pot duce eu acasă? Și ce mă fac când se termină??? Iar ideea de a face o prăjitură din ceva praf în care nu știu exact ce este.... hmmmmmm... nu mă încântă... Nimeni nu știa o rețetă homemade de la început până la sfârșit, cu ingrediente clare pentru mine, românca :))))) Am făcut greșeala să aduc câteva pungi de brownies mix și i-am îmbolnăvit și pe ai mei de acest desert. E pur și simplu delicios! Buuun... s-a terminat și mixul așa că încep eu cercetarea mea în găsirea unei rețete ușoare și ieftine care să semene cât mai mult cu cea din State. Și în sfârșit am găsit-oooooooooo!!!!  Ce este minunat este că este o rețetă de homemade mix, așa că voi avea pregătite pungulițe pentru musafirii neașteptați sau pentru pofte urgente de desert. Iată rețeta:

Ingrediente:
  • 1 cană (240 -250 ml)  zahăr
  • 1/2 cană făină
  • 1/3 cană cacao
  • 1/4 linguriță sare
  • 1/4 linguriță praf de copt
(Până aici ingredientele uscate pe care dacă le mixăm le putem pune într-un recipient sau o punguliță bine închisă și o păstrăm în cămară pentru zilele în care avem nevoie de un desert rapid. Ce idee minunată! Ador lucrurile practice, ușoare, rapide! Scriem pe recipient sau pe pungă: Adaugă 2 ouă, 1/2 cup ulei și 1 linguriță ulei.)
  • 2 ouă
  • 1/2 cană ulei
  • 1 linguriță vanilie
  • opțional se poate adăuga alune, nuci, ciocolată sau după preferință
Mod de preparare:

Se mixează toate ingredientele uscate, după care se încinge cuptorul  la 170-180 grade C. Se pune hârtia de copt în tavă. Aceste ingrediente sunt pentru o tavă de aproximativ 20/20 cm. Precizez că este destul de puțin!!! Sugerez folosirea unei tăvi mai mari, eu am dublat toate cantitățile și am folosit o tavă de aproximativ 20/30 cm. Nu am tavă așa de mică, așa că am folosit un vas din ceramică. Adaugă  ouăle, uleiul și vanilia și amestecă bine. Turnăm compoziția în tavă și lăsăm la cuptor 20 de minute. Atenție!!! Nu lăsați mai mult pentru că se va întări prea tare! NU vă speriați, că pe deasupra se face o coajă, iar dedesupt este atât de moale, încât ai impresia că este un suc acolo. E absolut normal, nu vă temeți, scoateți tava și lăsați să se răcească bine. Tăiați doar după ce s-a răcit bine! Aspectul normal al acestei prăjituri nu este unul spectaculos, dar gustul este divin! Ideea este că pe deasupra să fie crocantă (de aceea se taie mai greu și nu are un aspect foarte îngrijit), dar în interior să fie... ciocolatos, lipicios, puțin gumat... nu pufos și uscat ca și checul! Cine a fost în State, știe despre ce vorbesc, iar cine nu... încercați această rețetă și veți descoperi acest desert minunat! Spor și poftă bună, gospodinelor!

oana p. 

luni, 4 noiembrie 2013

Prăjitură Cocos



Vă voi scrie o rețetă de prăjitură, pe care am început să o fac de când eram la mama acasă. Coala de hârtie pe care o vedeți în imaginea de mai jos este exact foaia de pe care citeam rețeta când eram mică. De aceea o să vedeți că este veche și pătată... Este scrisă de vecina și prietena mea din copilărie. Nu mai ținem legătura, păcat... Îmi amintesc cu drag cum mamele noastre făceau prăjituri și deseori dăruiam și primeam în același timp câte o farfurie de prijitură „din vecini”. Așa se făcea pe vremea aceea... oamenii când făceau ceva bun împărțeau la cei dragi din jur, chiar și la vecini. Frumoase vremuri!

Ok, dar să revenim la rețeta scrisă de Corina, așa o chema pe prietena și vecina mea... Iată scrisul ei, rețeta din imaginea alăturată. 


Și ca să legăm copilăria mea de cea a copiilor mei, această rețetă trebuie făcută împreună cu ei. Aici doar unul din trei... nu mă întrebați unde erau ceilalți... :))))



Cantitățile diferă la rețeta de mai jos, pentru că eu cred că e bine să fac o porție plus jumătate, însă ingredientele sunt aceleași.

Ingrediente:
  • 375 g zahăr
  • 2 ouă întregi
  • 75 g unt
  • 3 linguri miere
  • 450 g făină
  • 1/2 praf de copt
  • 150 ml lapte
Mod de preparare:

Zahărul cu untul se freacă bine.


Se adaugă oul și mierea.


Se freacă bine până devine o pastă omogenă.


Se adaugă făina.


Atenție, nu vă speriați! Compoziția rezultată va fi tare și de o consistență... destul de... ciudată. Iată în imaginea de mai jos:


La urmă se toarnă și laptele deasupra și se amestecă bine.


Compoziția rezultată este moale... așa trebuie să fie...


Coca se pune la cuptor, care înainte a fost bine încălzit.


Se lasă 5 minute la foc tare (160 grade), apoi se coace în continuare la foc mijlociu (120 grade) încă 10-15 minute. Se scoate din cuptor și se lasă larăcit. Când blatul este rece, se taie cubulețe.


Pregătiți un sirop din următoarele ingrediente:
  • 1 cană zahăr
  • 1/2 pachet de unt
  • 3 linguri cacao
  • 1 1/2 cană de apă
Aceste ingrediente se pun toate pe foc până se topește untul și devine un sirop mai gros.

Dați cubulețele prin această compoziție, cât încă este călduță. Lăsați să se înmoaie bine cubulețele, atât cât să puteți totuși să le luați fără să se zdrobească.


Scoateți cubulețele din sirop și treceți-le prin nuca de cocos, până când sunt bine acoperite.


Spor la treabă și poftă bună!

oana p.

joi, 10 ianuarie 2013

Ruladă cu cremă caramel



Sper că v-ați revenit după excesul alimentar din timpul sărbătorilor. Cu nădejdea că ați citit articolul meu cu micile trucuri în acest sens (Câteva trucuri după excesul alimentar din timpul sărbătorilor) și  că ați revenit la un mod sănătos și echilibrat de alimentație... propun azi o rețetă care vă va îndulci... 

Poate că după o săptămână de legume și fructe vi s-a făcut dor să mâncați ceva dulce. Așa că, în loc să cumpărați ceva, mai bine pregătiți voi acest desert care va încânta pe cei dragi. Este vorba de o ruladă pe care îmi amintesc că mami ne-o făcea în copilărie... mmmm, ce bună mai era! Îmi amintesc că priveam uimită cum cu atâta grijă trebuia acel blat răsucit cu prosopul și cu emoții ne uitam dacă nu a crăpat. De aceea... nu am îndrăznit până acum să fac acest desert, probabil am rămas cu acel sentiment de emoție crezând că am o sarcină grea de îndeplinit :)))

Cu dor de dulce și cu rulada în gând... mi-am luat inima-n dinți și am încercat rețeta. Printre telefoane de la Oradea la Cluj, adică de la fiică la mamă... am îndeplinit dificila „misiune” de a răsuci aluatul în prosop... așa că vă asigur: nu este greu deloc!!!! Sau poate voi știți deja... 

Ok, acum rețeta, tosuși.. nu??? Dar voi știți că-mi place să scriu... chiar mai mult decaât trebuie :)))

Buuun, este vorba de blatul pe care îl folosesc la torturi, rețetă pe care o găsiți în următoarele postări:


Dar, atenție, pentru că este vorba despre o ruladă și blatul trebuie să iasă mai subțire, la o tavă de 45/40 cm, rețeta se modifică astfel:

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • 1 cană mai mică (de 200 ml) zahăr 
  • 1 cană  mai mică (de 200 ml) făină
  • 4 linguri ulei
  • praf de copt
  • vanilie

Mod de preparare:
Se separa gălbenușurile de albușuri. Albușurile se bat spumă și se adaugă zahărul până obținem o compoziție tare. Gălbenușurile se freacă bine cu uleiul. Se toarnă gălbenușurile în spuma de albușuri și se amestecă ușor cu telul sau cu lingura de lemn (Atenție! Nu cu mixerul) ca să nu se lase. Se adaugă făina, praful de copt stins cu lămâie sau oțet și vanilia și se amestecă la fel de ușor. Se preîncălzește cuptorul la 130 grade C. Se pregătește tava. Se pune hârtie de copt și se unge cu ulei sau unt. Se toarna compozitia în tavă, se nivelează frumos și se dă la cuptor 15-20 minute. Atenție! Urmăriți ca să nu coacă prea tare, că apoi devine casantă atunci când se rulează. Eu am tot verificat, ridicând colțul blatului puțin, iar când am considerat că este copt, l-am scos din cuptor. 

Pe un șervet se pune ușor blatul, cu mare atenție, să nu se rupă. Se ia foaia de copt. Blatul trebuie să fie cu fața în sus. Se rulează cu prosopul. Se lasă așa până se răcește.

Umplutura se face după gust. Mami ne făcea cu gem și era foarte bună, o delicatesă pentru noi... De data aceasta eu am făcut o cremă caramel, am avut poftă de ceva fin, cremos și dulce. Data viitoare o fac și eu cu gem. 

Iată rețeta pentru cremă:

Ingrediente:
  • 10 linguri de zahăr
  • 200 ml lapte fierbinte
  • 3 gălbenușuri
  • 1 lingură făină
  • 200 ml frișcă

Mod de preparare:
Zaharul se pune într-o cratiță și se caramelizează, apoi se stinge cu laptele și se lasă să fiarbă până se topește tot. Gălbenușurile se freacă bine cu făina, apoi din compoziția de caramel se pun câteva linguri peste compoziția din gâlbenușuri. Se amestecă bine și apoi se pune toată în cratiță peste caramel și se lasă să fiarbă până devine ca o smântână. Crema obținută se lasă până se răcește bine. Frișca se bate tare și apoi se toarnă  treptat  crema caramel peste.

Foaia de blat se desface ușor și din prosop și se pune crema sau gemul dasupra. Blatul nu necesită însiropare. Se rulează foaia cu grijă cât mai strâns.

Se pudrează cu zahăr sau se toarnă glazură de ciocolată deasupra... după preferință... Și... gata e rulada mea, taaadaaaa!!! Simplu și foaaarte gustoasă și nu e așa de greu cum am crezut eu...

Spor la treabă și poftă bună, paaaaaaa...

oana p.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Tartă „la minut” cu fructe


     Acesta este un desert extrem de rapid și simplu, iar ingredientele necesare le ai la îndemână la orice oră în casă. Deci dacă tu sau ai tăi dragi au poftă de ceva dulce și nu știi ce să faci, încearcă această rețetă foarte simplă. Nu este un desert pe care să-l servești musafirilor pentru că are un aspect mai... familial să-i zicem... Dar să vă scriu rețeta.

Ingrediente:
  • 100 g unt
  • 4 linguri zahăr pudră
  • fructe
  • 2 ouă
  • 4 linguri ulei
  • 5 linguri făină
  • praf de copt
  • 2 linguri lapte
  • sare
  • zahăr vanilat pudră


Mod de preparare:
     Se amestecă făina cu uleiul, 1 ou, sare și praful de copt dizolvat în lapte. Se frământă un aluat nu prea tare. Se întinde o foaie rotundă, se așază într-o formă de tort unsă cu unt și presărată cu făină. Se ridică aluatul pe marginile formei până la jumătatea acesteia. Se pregătesc fructele. Eu am folosit piersici, am avut la congelator. Se pot folosi orice fructe, după gust și posibilități. Dacă sunt prea acre se păstrează jumătate de oră cu zahăr, apoi se scurg de sirop. Se freacă untul cu zahărul până devine cremă, se adaugă al doilea ou și fructele, se amestecă bine, apoi se toarnă compoziția în formă, peste foaia de aluat. Se coace la 120-150 grade C 25-30 minute. Iată o poză cu tarta înainte de o pune la cuptor... cam așa arată... scuze, poze mai bune nu știu să fac...



  Se desface forma, se așază tarta pe un platou și se pudrează deasupra cu zahăr vanilat pudră. Încercați într-o zi această rețetă simplă și rapidă, e foarte gustoasă pentru o cină în familie, spor la treabă și poftă bună!


oana p.

luni, 4 iunie 2012

Prăjitură cu cremă de brânză


     Dragile mele, chiar dacă pozele mele nu arată foarte bine... totuși m-am gândit să vă mai pun câteva rețete pe blog, poate vă dau idei la gătit. Mi-ar plăcea să am timp să învăț să fac acele fotografii superbe pe care le vedem pe unele site-uri, însă asta ar însemna un aparat profesionist și mult timp pus la dispoziție pentru realizarea decorului și prelucrarea pozelor. Iar eu cum nu dispun de atât de mult timp... mă mulțumesc cu pozele mele, așa cum sunt ele... Considerați-le doar orientative, ca să vă dați seama despre ce este vorba și cam cum ar trebui să fie finalul.

     Ok, iată ce prăjitură am mai făcut pentru familia mea și a avut succes. Este vorba de un pandișpan de cacao și o cremă gustoasă de brânză, iar pe deasupra o gelatină făcută din budincă și sucul de la compot. Eu am folosit compot de vișine pentru că îi dă un gust acrișor prăjiturii.

     Iată rețeta:

Pandișpan:
Ingrediente:
  • 6 ouă
  • 6 linguri zahăr
  • 4 linguri făină
  • 3 linguri cacao
  • 1/2 plic praf de copt
  • 1 plic zahăr vanilat
Mod de preparare:
     Se separă gălbenușurile de albușuri. Albușurile se bat spumă și se adaugă zahărul în 4 reprize până obținem o compoziție tare. Se toarnă gălbenușurile în spuma de albușuri și se amestecă ușor cu telul sau cu lingura de lemn (Atentie! Nu cu mixerul) ca să nu se lase. Se adauga făina, praful de copt stins cu lămâie sau oțet, cacaoa și vanilia și se amestecă la fel de ușor. Se preincalzeste cuptorul la 120-150 grade C. Se pregătește  tava cu hârtie de copt și se unge cu ulei sau unt. Se toarnă compoziția în tavă și se dă la cuptor 1/2 h.  

Crema:
Ingrediente:
  • 1 kg brânză de vacă
  • 2 ouă
  • zahăr pudră (nu scriu cantitatea, căci eu pun după gust)
  • vanilie
  • 200 g unt
Mod de preparare:
      Se separă gălbenușurile de albușuri. Albușurile se bat spumă și se adaugă zahăr după gust până obținem o compoziție tare. Se toarnă gălbenușurile în spuma de albușuri și se amestecă bine. Se frâmântă bine brânza și untul, după care se amestecă împreună cu spuma obținută din albușuri și gălbenușuri. Se adaugă vanilia și se gustă crema ca să vedem dacă mai trebuie zahăr. Puneți zahăr după gustul vostru... 

   
     Când s-a răcit pandișpanul, se pune cremă pe deasupra și se apasă bine, netezind frumos. Pe deasupra se poate face o glazură de ciocolată sau gelatină cu compot sau budincă de vanilie și sucul de la compot. Eu am ales ultima variantă, folosind compot de vișine și a dat un gust acrișor prăjiturii, foaaaaaarte gustos. Să încercați și voi, e foarte bună, copiilor le-a plăcut foarte mult.

     Vă doresc spor la treabă, dragi gospodine!!! Sper să vă placă prăjitura și să aduceți bucurie celor dragi... 

oana p.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Mama ne făcea spumă de căpșuni...


     Săptămâna aceasta mă uitam la căpșunile proaspăt culese din grădină și mi-am amintit de primele căpșuni pe care le cumpăra mama sau tata de la piață... pe vemea când nu ne gândeam nici la E-uri, nici la nocivitatea zahărului :)

     Așa că mami ne făcea una din bucuriile copilăriei - spuma de căpșuni. O bunătate! Nici nu termina mama bine de făcut minunata delicatesă, că eram tot mânjiți pe nas, pe gură, pe obrăjori...

     Amintindu-mi de bucuria pe care o aveam ca și copii savurând această spumă de căpșuni... m-am gândit să le fac și copilașilor noștri această rețetă, ca să guste și ei din... „dulceața copilăriei mele”...

     Inițial, vă spun sincer, am vrut să fac de fapt acea prăjitură roz pe care o mâncam la cofetării când eram copii. Se numea „Spumoasă” și era dulce-dulce, avea foițe sus și jos, ca și cremeșul. Am plănuit să fac ieri două foi din aluat franțuzesc, dar se pare că vinerea mea secretă (click) a fost întreruptă de diverse activități neplanificate.

     Și pentru că nu am apucat să fac acele foi, am rămas doar la simpla spumă de căpșuni, care de fapt ar fi fost crema pentru cele două foi. Poate altă dată...

     Totul este foarte simplu și e o minunăție pentru cei cărora le plac deserturile. Cred că e desertul perfect pentru o zi de sâmbătă... ca cea de azi. Bine că am apucat să fac o poză și pentru voi... că a fost ultima porție... vă dați seama că... s-a... evaporat... fiind 5 membri în familie... Mâine nu mai avem desert, dar... asta e... 

     Bun, hai să vedem despre ce este vorba. Să nu mă certați, dar chiar nu știu cantități deloc, am făcut totul după ochi și după gust. Am luat 6 ouă și am separat albușurile de gălbenușuri. Am bătut spumă din albușuri și am pus zahăr după gust până a devenit o bezea dulce... după preferința voastră. Am pus bezeaua la frigider. Apoi am luat căpșuni... dar oare câte? Sunt culese din grădină, habar nu am cantitatea. Dar ca să vă dați seama... cam cât ar încăpea într-o farfurie de supă plină plină... Sorry... rețeta asta nu e explicată ca și celelalte, dar sper că înțelegeți. Spălați căpșunile bine, le curățați de codițe și le puneți în blender până devine o pastă moale. Dacă nu aveți blender folosiți furculița. Luați 2 plicuri de gelatină și folosiți-o conform instrucțiunilor de pe plic. Amestecați compoziția cu bezeaua obținută din albușuri și potriviți de zahăr după gust.

     Dacă credeți că este prea dulce puteți adăuga puțină lămâie. Decorați cu fructe de sezon și puneți-o la rece câteva ore... la noi s-a servit imediat... cine a avut răbdare????  :)))

     Vă doresc o sâmbătă minunată! Să aveți poftă bună... dacă vă hotărâți să faceți acest deliiiiciiiioooos desert...
http://www.riverfrontberryfarm.com
oana p.