Cât de repede trece timpul! Nu știu ce s-a întâmplat în ultimii zeci de ani, dar nu mai este timp!!! Suntem mereu în criză de timp. Stau deseori și mă întreb: „Ce s-a întâmplat?” Să ne amintim de părinții noștri. Mergeau la serviciu fără mașinile rapide pe care le avem noi azi. Găteau fără să aibă aparatura modernă de care dispunem noi azi. Spălau hainele fără să aibă mașini automate performante sau uscătoare care ne scot hainele gata de pus în dulap. Majoritatea femeilor spălau cu mâna cu săpun de casă... pfff... nici nu pot să mă gândesc ce greu le-a fost! În unele cazuri (avea și mama mea) era mașină cu centrifugă și trebuia să scoți hainele din mașina de la spălat și să le pui la centrifugă. Îmi amintesc ce gălăgie mai făcea când storceam hainele, de se auzea pe toată coloana de la bloc... he heeee, dar erau gata curate hainele... :)))) Părinților noștri nu le era atât de ușor să schimbe un bebe, nu aveau scutece de unică folosință, nu aveau șervețele umede. Așa că mă gândesc că schimbarea unui scutec era o adevărată provocare :))) Ca să nu mai vorbim de spălarea și dezinfectarea lui. Vaaai, vă puteți închipui? Mama mea apreta hainele, cam tot ce era de apretat. Ce ținută aveau hainele, ce la dungă erau toate! Ce senzație plăcută când se schimba așternutul! Apoi călca... dar nu așa, ca în zilele noastre, călca tot tot tot, deci absoulut tot, de la lenjeria de corp până la lenjeria de pat. Hmmm... grea încercare aș zice eu... De ce??? Nu din lene, nu din lipsă de interes... ci din lipsă de timp. Mai lucrau, săracii de ei și sâmbăta, dar aveau timp și să facă repede bagajele, să ne urce pe toți în mașină și să ieșim la un picnic undeva în aer liber. Ce s-a întâmplat cu generația noastră? S-a compresat tipul? Sau suntem noi distrași de alte lucruri...
Până acum prin ce pași am trecut în Jurnalul de organizare? V-am propus până acum: pasul 1. Stabilește-ți prioritățile (click aici), pasul 2. Detaliază (click aici), pasul 3. Contabilizează-ți acțiunile (click aici), iar pe cel de-al patrulea l-am intitulat Întocmește un program zilnic (click aici).
De ce atât de târziu cel de-al cincilea pas? Pentru că este foarte greu. Iar eu nu vreau să scriu aici ceva ce nu am experimentat, pentru că nu vreau să fie un simplu blog de sfaturi teoretice, ci vreau să fie scrise din propria-mi experiență. De când am scris, dragile mele, cel de-al treilea pas, mă lupt cu cel de-al cincilea, pe care îl voi intitula Nu te abate de la programul stabilit. De ce? Știu că pentru unele dintre voi este un stres mare să știți că trebuie să te ții de programul stabilit, însă dacă într-adevăr vrei să ai o viață organizată... va trebui să-ți faci acel program zilnic, despre care am scris la cel de-al patrulea pas (click aici). Ce înseamnă să nu te abați de la el? Nu să faci o tragedie că ai depășit timpul stabilit pentru o anumită sarcină, pentru că vei ajunge la un stres atât de mare, încât vei ajunge să-ți dorești să renunți. Vă spun din experiență, pentru că am avut și eu zile când am zis că las totul baltă. Însă, cu puterea lui Dumnezeu, m-am ridicat, mi-am întărit întreaga ființă și am mers mai departe.
Să nu te abați de la program cred că înseamnă să ai ceasul și programul undeva la vedere și să nu lași alte lucruri să-ți distragă atenția. Ce pățeam eu? Și de ce a durat atât de mult până am ajuns să scriu acest pas? Mă abăteam de la program fâcând alte lucruri. Adică dacă am stabilit că acum fac mâncare, înseamnă cu nu mă apuc să și întind haine, să și vorbesc cu clientele pe Facebook (dacă sunteți curioase de micul meu business, click aici), și mai știu eu ce alte lucruri. Sigur că nu reușeam să termin lucrul propus dacă eu făceam alte trei pe lângă... și astfel ziua ni se transformă într-un ghiveci total. Așa că nu te abate de la programul stabilit! Când vrei să faci și alt lucru, amintește-ți că și acel lucru care îți vine în minte are timplul lui stabilit în acea zi, și sigur nu va fi lăsat nefăcut.
Din nou, este o chestiune de rutină... până intră în obișnuință. Pentru mine, recunosc, a fost greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit și de aceea scriu aici, ca să vă încurajez și pe voi, să vă spun că se poate. Da, veți dori de multe ori să renunțați, da, vor fi zile când într-adevăr veți lăsa totul baltă, da, vor fi zile grele, dar amintiți-vă că nu sunteți singure și că multe alte femei duc aceeași luptă ca și voi. Am trecut și eu pe acolo, e greu, dar se poate. Nu vă așteptați la perfecțiune și nu vă lăsați descurajate atunci când nu veți reuși. Fiți curajoase și perseverați până veți reuși. Mie mi-a trebuit ceva timp... :))))) dar se poate. Vă pup cu drag!
