Se afișează postările cu eticheta crutoane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crutoane. Afișați toate postările

miercuri, 30 octombrie 2013

Supă cremă de conopidă


Ingrediente:
  • 500 g conopidă
  • 2 cartofi
  • o ceapă
  • 1/2 țelină
  • o lingura zeamă de lămâie
  • 100 ml smântână
  • ulei
  • sare și piper
Modul de preparare:

Curățăm și spălam doi cartofi de mărime potrivită, o ceapă și o jumătate de țelină micuță. Spălăm conopida sub un jet puternic de apă și o desfacem în buchețele. Punem câteva linguri de ulei (cam 3-4) în cratița în care urmează să fierbem supa și adăugăm ceapa, cartofii, țelina și buchețelele de conopidă.


Turnăm apă cât să treacă peste legume, aici depinde de cât de groasă sau subțire dorim să ne iasă supa cremă de conopidă. Buchetele de conopidă se vor ridica la suprafață, deci apa trebuie să depășească celelalte legume.


Adăugăm sare după gust și lăsăm supa să fiarbă la foc mediu aproximativ 30 de minute, însă cel mai sigur este să încercăm țelina și cartofii, care fierb cel mai greu.  


Dupa ce ne asigurăm că toate legumele sunt fierte, luăm cratița de pe foc și le pasăm cu blenderul.


Punem iarăși cratița pe foc, adăugăm o lingură cu zeama de lămâie și lăsăm supa să dea într-un clocot. Apoi oprim focul, punem 100 ml smântână în supa fierbinte, piperăm după gust și amestecăm. 

Se servește cu crutoane, care sunt aproape nelipsite atunci când vine vorba de supe creme (click aici pentru crutoane homemade).


Spor la treabă și poftă bună!

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Crutoane homemade


Toată lumea cred că știe despre crutoane, dar m-am gândit să postez, totuși, rețeta aici. 

Ingrediente:
  • pâine (puteți folosi orice pâine, eu de obicei folosesc pâine de casă mai veche
  • ulei
  • sare
  • oregano (ingredient obligatoriu) și alte mirodenii în funcție de gustul vostru 
Mod de preparare:

Pânea se taie cubulețe mici și se pune într-o tavă de cuptor.



Adăugați uleiul, sarea și mirodeniile pe care le preferați. Amestecați bine cu o spatulă, ca sa ajungă mirodenii și uleiul pe toate bucățile de pâine. Puneți tava la cuptor preîncălzit la 180 grade, de preferat cu ventilație. Coaceți la foc mic (160 de grade) pentru aproximativ 10-15 minute. Atenție, pentru că se fac foarte repede. Amestecați până se fac de 1-2 ori. Când se rumenesc ușor sunt gata. Aveți grijă pentru că trecerea de la ușor rumenit la ars este foarte scurtă, imediat devin negre dacă nu sunteți atente. Eu am pățit-o :))))

Lăsați să se răcorească puțin. După ce se răcesc, crutoanele se păstrează bine, chiar și pentru o săptămână, într-un vas închis cu capac. Ele se pot folosi la supe, salate, legume, etc.

Spor și poftă bună!