Săptămâna aceasta s-au cristalizat câteva lucruri importante în mintea și în inima mea...
De când s-au născut băieții noștri, i-am lăsat mereu să se descurce... și zic eu, bine am făcut. Ca urmare, sunt foarte descurcăreți. Așadar, de mici au știut să mănânce singuri, să se îmbrace singuri, să meargă singuri noaptea la baie, să-și ducă farfuria la spălat, etc. Ca mamă, este o bucurie pentru mine să văd aceste lucruri.
DAR, săptămâna aceasta am înțeles că nu trebuie lăsați singuri în orice situație... Pentru a păstra intimitatea copiilor mei, nu voi dezvălui aici circumstanța în care am hotărât eceste lucruri... Ce pot să vă spun este că e legat de școală și... atât. Ce am învățat eu această săptămână este că nu îți lași oricum copilul să suporte consecințele. Îl lași să le suporte, dar nu singur! Am încercat să îi învățăm pe copii că în viață culegem roadele faptelor noastre. Au pornit de mici pe acest drum și au descoperit singuri aceste lucruri. De pildă: dacă răstorn supa pe mine, mă ud și mă murdăresc, iar senzația provocată este una neplăcută și inconfortabilă. Am pornit împreună pe acest drum al descoperirii lucrurilor și au înțeles că atât faptele bune, cât și cele rele, aduc anumite consecințe. Din păcate, cele rele aduc consecințe neplăcute. Tendința mea era să spun „Ei bine, știai că nu e bine ceea ce faci... te descurci acum!” Și așa am făcut și săptăman trecută și vă mărturisesc că am greșit. Să nu faceți așa! Este greșit! Asta nu înseamnă că trebuie să suportăm noi consecințele faptelor lor sau să încercăm să le eliminăm din viața lor. Nu, cred că ei trebuie să simtă că au greșit și să încerce să se corecteze. După ce am plecat de la școală, am regretat atât de mult, încât am vrut să mă întorc, să intru în clasă, să-l îmbrățișez taaare și să-i spun cât de mult îl iubesc. Repet, nu ca să elimin consecințele faptelor lui, ci ca să știe că nu este singur în încercarea prin care trece, chiar dacă și-a adus singur situația.
Apoi, după ce Dumnezeu mi-a dat această experiență, am citit câteva rânduri scrise de Karen Andreola în cartea sa Charlotte Mason Companion care au fost strâns legate de cele trăite de mine și descrise mai sus. De fapt, este un citat pe care îl dă din cartea Hints on Child Training, scrisă de Henry Clay Trumbull, Spunea așa... „ Un părinte își pierde oportunitatea
față de copilul său pe veci dacă nu-l compătimește pe acesta atunci când
greșește. Este în natura fiecărui copil să tânjească după compătimire atunci
când are mai mare nevioe de ea; și atunci când face ce nu este bine , sau are
gânduri rele, când simte ispita, este bucuros să ceară ajutorul cuiva mai
puternic și mai bun decât el și să-și mărturisească păcatele și căderile. Dacă
vine la părinții lui într-o perioadă ca aceasta și este tratat cu compătimire
va mai reveni cu încredere.”
Uau, ce frumos! Este exact ceea ce am hotărât în ziua aceea la școală. Ce frumos a îmbinat Dumnezeu experiența cu cele citite apoi. Asta mi-a întărit cele hotărâte. Să mă ajute Dumnezeu în această direcție, amin! Ce am învățat eu? Să nu îi las să suporte consecințele singuri! Să le fiu alături și la bine și la greu. Dar cum? Cum îmbini ca părinte disciplina cu dragostea? Cum îl faci să simtă și determinarea ta de a-l aduce pe calea cea bună, dar și dragostea pe care i-o porți necondiționat? Ei bine, răspunsul la această întrebare, pe mine personal m-a învățat cel mic. De când era mic, atunci când greșea, nu putea face un pas măcar fără a ne îmbrățișa. Nu suporta supărarea noastră. Trebuia să fie îmbrățișat și apoi pedepsit. Trebuia să știe că relația a rămas la fel... Foarte interesant... cum un copil atât de mic a știut să transmită un mesaj atât de important. Atunci când copiii trebuie să fie pedepsiți pentru faptele lor, trebuie să simtă în continuare dragostea noastră. Să nu simtă deloc că suntem departe și reci în supărarea noastră. Trebuie să simtă că suntem împreună cu ei în supărare și în pedeapsă. Câți dintre voi vă amintiți când făceam boacăne când eram mici? Ne era groază să scoatem nasul din cameră.
În cuvinte mai simple, ar suna cam așa: „Dragul meu, te iubesc și sunt alături de tine orice s-ar întâmpla. Vino să te îmbrățișez, ca să îți amintești încă o dată dragostea mea. Ceea ce ai făcut nu este bine și tu știi că atât lucrurile bune, cât și cele rele au consecințele lor. Consecința de data aceasta nu va fi una plăcută, va urma pedeapsa. Te pedepsesc pentru că te iubesc și vreau să te corectezi în comportamenul tău.” Și apoi... foarte important. Nu păstra tăcerea. Comunică cu copilul tău! Nu-i fă situația mai grea decât este, ci ajută-l să treacă peste perioada grea în care se află. Menține relația de prietenie și căldură chiar și în perioada în care este pedepsit pentru ceea ce a făcut, nu lăsa singurătatea să fie sentimentul predominant. Împletește-i sentimentul de regret pentru cele făcute cu prietenia ta. Aceasta îl va ajuta ca atunci când este la greu să apeleze tot la tine, pentru că va ști că este acceptat și ajutat.
Ce frumos a împletit Dumnezeu săptămâna aceasta experiența mea cu ceea ce am citit... iar în final... soluția a venit de acolo de unde nu mă așteptam: de la cel mic al nostru... Doamne ajută neputinței mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu