M-am gândit mult la ceea ce citesc despre doamna Charlotte Mason și îmi plac foarte mult ideile ei. Mă regăsesc în paginile scrise de ea și îmi dă curajul de a merge mai departe... dar nu oricum... vreau să fac mai mult și mai bine pentru copiii noștri. Vreau să dau copiilor mei mai mult din copilăria de altă dată! Vreau să alerge mai mult în soare și aer curat decât să stea în fața televizorului, vreau să se mărdărească mai mult cu noroi, descoperind cu mânuțele lor lumea înconjurătoare. Vreau să știe să se bucure de un apus minunat de soare, vreau să știe să asculte un cântec de păsărele, vreau să recunoască sunetul ploii, al vântului ce șuieră printre grinzi, vreau să apreceize mireasma de salcâm pe care vântul ne-o aduce în curte an de an... Haideți să redăm copiilor noștri jocul, bucuria și copilăria de altă dată... se poate!
M-am gândit mult la ceea ce am scris în articolul Love, Do, Think și am încercat să pun în aplicare câteva idei. Iată una dintre ele:
Într-o zi am avut o idee. Am vrut să îi ajut să cunoască bucuria de a descoperi anumite lucruri din natură. Am vrut să facă acest lucru cu pasiune și determinare. Am vrut să văd în ochii lor bucuria de a descoperi singuri lumea ce îi înconjoară. Așa că le-am spus să meargă în curte și să-și aleagă ce vor ei să studiem azi. Le-am spus dacă vor alege pietre... să găsească mai multe feluri de pietre de diferite forme, culori și mărimi... sau frunze la fel... sau mai multe tipuri de sol... la care ei m-au întrebat: „Mami, putem alege orice?” Iar eu le-am răspuns: „Desigur”... că doar ce puteau alege din curte??? Ha-ha-haaaa... bună întrebare...
După câteva cercetări au venit cu un răspuns final: ”Mami, știm că nu ne lași”... la care eu... „Ba da, dragii mei, ce doriți să cercetați?” „Vrem să studiem râmele.” Ooook. Zis și făcut. Recunosc că de când au fost mici i-am încurajat să nu le fie frică de micile viețuitoare, începând de la păianjeni, furnici, cărăbuși, lăcuste și altele ce mișună și pe mine mă fac să țip. Vaaaai, în astă privință nu am vrut să fie sclifosiți ca mine... ha-ha-haaaaa...
Așa că au avut un timp deosebit împreună descoperind râmele. Au căutat cu pasiune prin pământ, au „cules” câteva și mi le-au prezentat ca pe o operă de artă, la care eu când le făceam poză, evident, mă strâmbam din nas. Ei deseori mă întreabă „mami, dar tu de ce nu pui mâna pe lăcustă?” sau „mami, ție de ce ți-e teamă de păianjeni?” sau „mami, de ce țipi când vezi un greiere că sare pe tine?”... la care eu le răspund... „eu am voie, că eu sunt fetiță”...
Murdărici, dar bucuroși... și muuuult mai săsnătos decât a sta în fața televizorului. Au cules râme, le-au făcut casă dintr-un recipient de plastic și pământ, au cules iarbă pentru a înfrumuseța casa râmelor... m-am bucurat să-i văd făcând ceva împreună, descoperind ceva din lumea înconjurătoare.
Iată câteva imagini din mica lor expediție:
Aici se laudă mamei că sunt curajoși și nu le e teamă să țină râmele în mână... pfffffff... ok, foarte bine, dar stați departe de mine, că altfel țip, ziceam în gândul meu :)))))
Aceasta este „casa” râmelor...
Iar aici culeg iarbă, pentru a înfrumuseța casa lor.
Aici mai meșteresc ei ceva pe acolo... nu știu exact ce anume, însă cert este că meșteresc cu uneltele luate de la bunicu și apoi de negăsit... pffff multe unelte a cumpărat bunicul... de când are trei nepoți...
Aici din nou culegătorii de iarbă... o tehnică inventată de ei: cu foarfeca.
Dar cercetarea lor nu a rămas doar la atât. Am vrut mai mult de atât de la ei. Așa că după ce au avut propria experiență în ceea ce privește tema aleasă (în cazul de față - râmele), au venit în casă și am început să îi întreb ce au descoperit despre râme. Apoi, au vrut să afle mai mult. Da, am reușit! Am stârnit în copii dorința de a învâța mai multe despre un anumit subiect! Am vizionat împreună un video despre anatomia râmei și au aflat lucruri uimitoare pe care nu cred că le vor uita în grabă. De ce??? Pentru că cele învățate sunt legate de o amintire împreună cu frații, de o experiență, își vor aminti cum au căutat prin pământ, cum le-au făcut o casă, cum au cules iarbă și apoi cum am vizionat împreună un video.
Și ca să fiu sigură că informațiile dobândite vor rămâne, le-am propus să își noteze câteva idei pe care le-au reținut despre subiectul cercetat. Aici este o imagine cu notițele celui mijlociu, care este doar în clasa 0, dar așa cum a știut el să scrie... pentru mine este minunat. Și ca să fie și mai interesant, zilele următoare le voi dărui câte un caiet mai special, copertat, cu o cutie specială... perfect pentru notițele din timpul expedițiilor, sau pentru diferite informații dobândite.
Iar la final, chiar dacă pentru mine a fost o experiență destul de... greu de digerat... ha-ha-haaa, i-am lăudat pentru munca în echipă și pentru descoperirile făcute. De ce să dăm copiilor astfel de oportunități? Pentru că le dăm ocazia să își dezvolte multe abilități. În acest timp ei au învățat să lucreze în echipă, au învățat să ia împreună o decizie și mi-au adus răspunsul final. Au avut un plan bine stabilit în mintea lor: ceva de genul... scormonim în pământ, le găsim, la facem o casă, o mai accesorizăm și i-o prezentăm mamei ca pe o adevărată capodoperă. Au învățat să se concentreze ca să-și ducă la îndeplinire planul propus. Și-au folosit mâinile pentru muncă... Și-au dezvoltat gândirea, imaginația, creativitatea... au respirat aer curat... Câte beneficii dintr-o singură experiență! Cu siguranță voi repeta experiențe de acest gen... să sperăm că lucrurile alese vor fi mai frumoase și pentru mine... singura „fetiță” din casă, cum îmi spun ei mie... toți 4 dragi ai mei...
Vă încurajez să găsiți experiențe pentru copiii voștri prin care să descopere lumea înconjurătoare... și ce este și mai important este să o facă plini de pasiune și încredere în ei înșiși. Creați astfel de amintiri pentru ei... vor fi de două ori câștigați: o dată amintirea plăcută, iar apoi informații dobândite în joacă, fără efort prea mare...
Pe curând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu