Frăguțele copilăriei mele

Am fost la piață. Doar noi doi, fără copii. Ne place!

Hmmmm... am uitat ce plăcut este să cauți printre produsele... mai mult sau mai puțin autentic românești. Dar am găsit câteva lucruri, care mă vor face să revin. Am cumpărat miere de albine. Am găsit brânză de oaie minunată, preț acceptabil. Am cumpărat căpșuni să ne săturăm bine. Ei bine, ne-am umplut plasa cu crudități, ceea ce este foarte bine: castraveți, roșii, ridichi.

Oooo, dar ce am vrut să vă scriu este că am cumpărat fragi... frăguțe cum le spuneam noi când eram copii. Cum ar veni... căpșunile sălbatice care cresc pe câmp, prin fânețe. Ele au dimensiuni foarte mici, dar au o aromă intensă. Am cumpărat ca să știe și copiii despre aceste fructe.

Mie mi-e drag de ele... pentru că îmi amintesc de copilărie. Într-o zi, la bunici fiind, am plecat împreună cu alți copii să culegem frăguțe de pe „coastă”, așa îi ziceau bunicii dealului care pornește din spatele casei. Mi se părea atunci atât de mare și atât de abrupt, încât era o adevărată aventură o astfel de experiență. Ne-au dat bunicii fiecăruia câte o cană „ de pleu” îi zicea bunica :)))) adică din metal, în care să culegem frăguțele. Ei bine, pe atunci papilele noastre gustative nu erau obișnuite cu atât de multe dulciuri și arome, așa că ne pregăteam de o experiență culinară deosebită: frăguțele de primăvară. Parcă era un ritual... Și ca să nu lungesc vorba prea mult... am plecat, am cules, am mâncat și ne-am umplut cănile... unii mai mult... alții mai puțin. Ideea era că trebuia să sacrifici ceva: fie burta, fie cana. Cei care au mâncat aveau cana mai goală... evident, iar cei care s-au abținut... prezentau bunicilor cana plină de frăguțe ca pe un adevărat trofeu. Eu nu știu cana mea cum era - mai goală, mai plină - știu doar că deodată a luat-o la vale pe „coastă” în jos de toată truda mea se duse pa apa sâmbetei. Cât necaz, câte strigăte, tragedie în toată regula... Cu toate astea... îmi amintesc cu drag de frăguțele copilăriei mele... Am cumpărat cu drag... ca să dau și copiilor noștri... și le voi povesti de pățania mea...