luni, 1 iulie 2013

Să învățăm copiii să fie ordonați


Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt mereu în căutare de soluții pentru a învăța copiii diferite lucruri... ajutându-i prin pași mici să se deprindă cu obiceiuri bune și sănătoase, care să-i ajute în devenirea mai târziu a unor adulți responsabili. Așa că, zilele trecute am considerat că este vremea ca dragii mei copii să învețe să facă ordine între lucrurile personale. 

Sunt genul de părinte căruia îi place să lase copiii să se bucure de copilăria lor. Pot înțelege că uneori haosul din camera unui copil poate fi un rezultat al imaginației sale. Însă, atenție! Doar uneori! Să nu uităm că ordinea din camera sa duce la ordinea din mintea și din viața lui. Cred că un copil crescut fără reguli va sta în camera lui într-un haos total, ceea ce va afecta adultul de mai târziu. De aceea, cred că trebuie să începem să facem ordine împreună cu micuții noștri încă de la o vârstă fragedă. Îmi amintesc de când erau mici cum adunam împreună cu ei jucăriile, acestea fiind cauza dezordinei, pentru că erau singurele obiecte care prezentau interes pentru ei.

De la 2 ani începem să observăm cum copiii deja știu să pună diferite lucruri la locul lor. Ce înseamnă pentru ei acest lucru? Le pun acolo unde sunt ei obișnuiți să le vadă. Aici atenție la puterea exemplului! Dacă întotdeauna îți pui hainele aruncate pe un scaun în loc să le pui la locul lor în dulap, copiii mici vor face acest lucru. Ei cred că acolo este locul lor. 

De la 3 ani, putem să îi învățam pe copii să facă ordine cu adevărat între lucrurile personale. Cel mic al nostru va împlini 4 ani în curând, așa că am considerat că deja pot să îmi formez o bună echipă pentru ordinea în camerele lor. Ei bine, daaaaa, mai avem muuulte de învățat, dar toate lucrurile au un început, nu? Noi am început săptămâna trecută. Recunosc, sunt mai greu de convins, la voi nu-i așa???

La 5 ani, copiii pot fi încurajați și îndemnați să își facă singuri ordine între haine, jucării și rechizitele școlare. Cel mic al nostru va împlini zilele care urmează 4 ani, cel mijlociu 6 ani la toamnă, iar cel mare va împlini la iarnă 8 ani.... așa că îmi pun toate speranțele că ceea ce am început săptămâna aceasta va aduce roade - sper ca în viitorul apropiat ordinea de la etajul casei să fie de ordinul trecutului, iar copiii să învețe pas cu pas cum se face ordine și curățenie în camerele lor.

 Prin cativa pasi simpli, îl poți determina pe cel mic să fie mai responsabil. Iată ce și cum am făcut noi:

Spații de depozitare.
Nu știu cum e la voi, însă eu mereu mă împiedic de tot felul de jucării, cărți, creioane, haine, papuci... etc. Înainte de a cere copilului să facă ordine, trebuie tu să găsești un spațiu potrivit pentru toate lucrurile. Dacă aveți timp, confecționați împreună cu micuții voștri cutii, coșulețe, saci și etichete atractive în care să depozitați toate lucrurile pe categorii. Astfel, ei vor ști care este locul fiecărui lucru și nu va fi dezorientat când îi vei cere să facă ordine, va ști ce are de făcut! Dacă nu aveți timp, cumpărați din comerț, pentru că trebuie asigurat spațiul destinat fiecărui articol în parte. Fiind prima dată, am plănuit să stau împreună cu ei, am ordonat toate lucrurile, pentru ca ei să înțeleagă unde este locul fiecăruia. Dacă aveți copii mici, de 2-3 ani, ușurați-le sarcina, punând pe fiecare sertar, cutie, coșuleț sau săculeț o poză a obiectului pe care trebuie să îl conțină.

Ordine între lucrurile pentru școală.
Aici a fost cel mai greu, până am ales împreună ce lucruri rămân, ce aruncăm, ce ținem ca amintire din clasa I, etc. Dar am reușit împreună cu cel mare să rămânem la atât. Tot ce a fost deteriorat am aruncat: coperți rupte, creioane prea scurte, pixuri și stilouri nefuncționale, carioci uscate... ne-am scăpat de tot ce era nefolositor. Ce m-am bucurat când cel mare, în timp ce făceam împreună ordine a înțeles un lucru mare, pe care unii adulți nici acum nu îl știu. A spus: „Aaaa, mami, acum înțeleg, era dezordine pentru că erau foarte multe lucruri care nu îmi trebuiau!” M-am bucurat să văd că în mintea lui deja el știe că trebuie să facem ordine constant, să ne debarasăm dulapurile de lucrurile pe care nu le folosim. Iată, un mic pas făcut înainte... cu satisfacție pentru mine ca mamă... În imaginea din stânga vedeți unul din sertarele biroului. Am folosit două cutii pentru depozitare. Într-una din ele sunt toate instrumentele de scris, în a doua... restul :))))) asta însemnând patroanele cu cerneală, radiere, ascuțitori, lipici, foarfece, scotch, rigle, etc. În imaginea din dreapta doar lucrurile folosite în perioada aceasta, și anume caietele speciale de vacanță, antologia cu lecturile pentru clasele I-IV, o revistă cu rebusuri și integrame... etc. Aici vor fi așezate la începerea școlii doar cărțile și caietele care le va folosi zilnic. I-am explicat în clasa I că este foarte important să aibă un sertar unde să pună ceea ce folosește zilnic, fără să fie alte cărți sau rechizite în plus, pentru a-i ușura pregătirea ghiozdanului și pentru a evita situații de genul „azi am uitat Abecedarul” sau „am uitat caietul special de matematică”. Totul este foarte ușor de găsit...


 Am mutat toate caietele și manualele din camera celui mare în camera celui mijlociu, acesta urmând în toamnă să meargă la clasa 0. M-am gândit că poate îi vor fi de folos lui, sau mie să-mi reamintesc cum trebuie să-l ajut :))))


Ordine între jucării.
Aici a fost o adevărată provocare. Din bunăvoința bunicilor, care de fiecare dată când vin la noi ne aduc jucării (Atenție! Câte 3 din fiecare model pe care scriem întotdeauna 1, 2 și 3, ca să nu ne certăm care a cui este...) și le mulțumim din suflet... ne-am trezit cu o grămadă de jucării achiziționate, care în timp fie s-au deteriorat, fie nu au mai prezentat interes pentru copii. Așa că... un munte de jucării. Ce să facem cu ele? Le-am povestit copiilor despre cât de important este să fim curați și ordonați și că pentru asta trebuie să renunțăm la ce nu folosim.  Le-am spus că ei sunt binecuvântați că au atâte jucării, dar le-am amintit că sunt atâția copii săraci în lume, care nu au cu ce să se joace. Așa că, le-am dat trei pungi mari: una pentru jucăriile deteriorate, unde le punem cele care vor fi aruncate, a doua cu cele care hotărâm împreună că vrem să le dăm copiilor săraci, iar a treia cu cele care ne rămân nouă. Aici atenție! Cum ne învățăm copiii să dăruiască? Nu învățați copiii să dăruiască doar cu jumătate de inimă, trimițând celor săraci tot felul de lucruri defecte. Învățați să dăruiască din toată inima lor, alegând împreună lucruri frumoase și bune, dar care poate nu le mai folosim. Veți fi surprinși cât de darnici sunt copiii în astfel de situații. Poate le-ar fi de folos să le arătați câteva imagini sau videouri cu acești copii săraci. O să fie impresionați, eu am încercat, are într-adevăr efect! 

Pentru jucării, recunosc că nu am avut timp să fac ceva spectaculos, așa că am folosit câteva cutii cu hârtie frumoasă, sau chiar cutii transparente de plastic achiziționate din comerț, coșuri și saci simpli din material colorat.

Aici am folosit un săculeț pentru depozitarea tuturor pionilor, zarurilor și pieseorl mici de tipul Nu te supăra frate. Veșnic întorceam casa pe dos să căutăm piesele pierdute. Iată acum... stau frumos așezate într-un săculeț, ceea ce le ușurează copiilor atât găsirea lor, cât și punerea lor la loc.


Apoi, am mai folosit un săculeț, de data aceasta pentru piesele dintr-un joc preferat al celui mijlociu. 


Și în final... mult iubitul-îndrăgitul și mereu pierdutul ... Lego. Mereu călcam pe câte o piesă de Lego și, ah, ce mă durea! Acum... toate stau frumos la locul lor în acest sac rezistent de pânză...


Am pus jocurile rămase într-un singur loc...


... iar jucăriile rămase după sortare într-un coș mare de tipul celor pe care îl folosea bunica în gospopdărie la culesul merelor. Coș gospodar se numea parcă...


Atenție, nu uitați de lucrurile frumoase confecționate de cei mici. Nu aruncați tot! Sortați cu grijă, iar ce este frumos păstrați ca amintire atât pentru ei cât și pentru voi! Iată unul din picturile pe care eu le-am păstrat... Am găsit numeroase felicitări minunate, dar care nu am apucat să le pozez, însă le-am pus toate în cutie la păstrat.


Important de reținut: consultați copiii înainte de a arunca lucrurile. Copiii au o imaginație foarte bogată și adeseori unele lucruri care pentru voi sunt numai bune de aruncat la gunoi... poate pentru ei în imaginația lor sunt deosebite pentru forma sau culoarea lor. De exemplu am vrut să arunc o bucată mică de plastic, ruptă dintr-o jucărie... când cel mijlociu strigă „Mami, nu-l arunca, este cuțitul meu pentru plastilină!” Ok! :) Multor copii le place să colecționeze diferite lucruri. Mai jos aveți imagini cu diferite pietre, pe care cel mijlociu le colecționează. Avem mai multe pietre, pe care le-am găsit între timp, însă la momentul pozei doar acestea erau „descoperite” din mormanul de jucării. Atenție, nu le aruncați! Copiii colecționează diferite lucruri, aceasta fiind o activitate frumoasă pentru ei. Într-o vreme făceau colecție de șopârle de jucărie (mulțumesc Domnului că de jucărie, și nu vii!) și mereu țipam în casă la apariția lor de sub o canapea sau o pernă, pfffiiiiiuuu, am scăpat de ele la sortarea jucăriilor.


În final... șoc! Am scos afară 6 pungi maaari și un sac mare-mare de jucării, unele de aruncat altele de donat. Vaaaai de mine, dar unde au stat până acum???? Nu știam de ce este atât de greu de adunat jucării :)))) cred că pentru că erau prea multe??? Nu? Ideea este că ne-am scăpat de o bună parte din ele, ba aruncându-le la gunoi, ba donându-le celor care sunt în nevoi. 


Iar la sfârșit... ceva bun și dulce pentru ei... merită să fie răsplătiți pentru munca depusă. Trebuie să învețe că prin muncă avem rezultate frumoase și obținem anumite lucruri... așa că... după faptă și răsplată! Iar eu... printre atâtea jucării... mi-am amintit de propria-mi copilărie, așa că m-am delectat și eu cu spaghete cu brânză și zahăr... delicious&unhealthy food. Merge din când în când... yammmmiiii... ce bine este să te relaxezi după așa o mare realizare. 



vineri, 28 iunie 2013

De-aş fi copil... în locul copiilor mei...


Adeseori când năzdrăvanii mei fac câte o boacănă mă întreb eu ce aş fi făcut de aş fi fost în locul lor... iar răspunsul de fiecare dată este că aş fi făcut exact la fel.

Aşa că am încercat azi să fac un exerciţiu şi să mă pun în locul lor. Adică să fiu copil în zilele noastre, exact la timpul şi locul în care se află ei... Şi iată ce am descoperit...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, dimineaţa nu aş lenevi în pat, m-aş trezi dis de dimineaţă, căci o lume întreagă de jucării, vise şi poveşti mă aşteaptă. Nu aş avea timp de pierdut.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş furişa în dormitorul părinţilor mei... doar ca să-i pup şi să-i spun că îi iubesc, neştiind că ei preţuiesc fiecare secundă de somn dimineaţa...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş uita să-mi fac patul. Ordinea mi s-ar părea în zadar... oricum jucăriile vor fi scoase din nou la joacă... Ehhh, spălatul pe dinţi... o treabă complicată făcută de musai ca să scap de fiorosul stomatolog.

De-aş fi copil în locul copiilor mei,  m-aş distra în timpul mesei şi aş inventa tot felul de glume împreună cu fraţii mei... chiar dacă mama ar fi în culmea nervilor :)))

De-aş fi copil în locul copiilor mei, nu m-aş obosi să cobor scările de la etaj la parter, ci aş aluneca pe balustradă... iiiuuuuuupiiiii... riscant şi distractiv.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş alerga toată ziua pe afară, m-aş urca în pomi, copaci şi tot ce mi-ar ieşi în cale, nu aş obosi făcând năzdrăvănii...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, temele, lecţiile, cititul... ar fi munţi înalţi care mi-ar sta în cale spre lumea mea de joacă şi mi s-ar părea că sunt lucruri pentru cei mari, lucruri care mă ţin departe de viaţa mea frumoasă de... copil... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş minuna de lumea desenelor animate, de multitudinea de culori şi personaje... şi aş cere să mă uit la TV cât aş putea eu mai mult. Aş insista.... şi aş insista... şi aş insista... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, m-aş urca pe dulap de fiecare dată când mami şi tati nu m-ar vedea şi aş fura dulciurile bine ascunse în dulapul de sus.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, mi-aş înnebuni părinţii cu multe întrebări. Lumea fascinantă... gata să fie explorată şi înţeleasă de căpşorul meu de copil.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş face orice ca să nu dorm la amiază, iar seara înainte de culcare mi-ar trebui toate de pe lume... doar ca să mai prelungesc un pic momentul - mi-ar fi sete, mi-ar fi cald, mi-ar fi frică, mi-ar fi frig... Atunci mi-ar veni toate gândurile bune şi rele, toate întrebările şi frământările mele şi aş veni mereu jos să mai întreb pe mami încă ceva: "Mami, numai asta te întreb şi gata!" Şi apoi încă una, şi încă una... doar ca să mai stau un pic cu ei... părinţii mei...

De-aş fi copil în locul copiilor mei, nu aş înţelege de ce nu am voie să alerg, să strig, să sar, să joc fotbal în casă...  

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş considera că doar eu sunt cel mai bun decorator al pereţilor din camera mea şi aş încerca mandru propria-mi operă de artă... şi chiar aş crede că mi se cuvine asta... fiind camera mea.... logic, nuuu???

De-aş fi copil în locul copiilor mei, uneori m-aş teme de tunet, de furtună, alteori de întuneric, de artificii, de fulgere... mi-aş închipui lucruri înfricoşătoare şi aş trăi poate clipe de teamă cu aceeaşi intensitate cu care aş face cea mai interesantă năzbâtie de peste zi.

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş vrea să fiu iubit şi acceptat exact aşa cum sunt eu, aş vrea să nu mi se ceară la nesfârşit să mă schimb, aş vrea să nu aud mereu "imediat", aş vrea să fiu îmbrăţişat şi mângâiat mai des decât cicălit, aş vrea să nu strige nimeni la mine, aş vrea să joc fotbal cu tati, aş vrea să gătesc cu mami, aş vrea să jucăm ascunselea cu întreaga familie până seara târziu, aş vrea să stau seara pe spate şi să văd stelele cu mami la stânga şi tati la dreapta, aş vrea să merg pe lună, aş vrea să mă fac aviator, aş vrea ca atunci când voi fi mare să fac bani ca să-i cumpăr la mami o maşină de spălat vase ca să stea mai mult timp cu noi, aş vrea să alerg împreună cu fluturii, să zbor cu păsările, să vorbesc limba animalelor, m-ar interesa doar ziua de azi, fără melancolia pentru ieri sau resonsabilitatea pentru mâine... doar azi... acum... aş vrea să mă pot bucura liber de frumoasa mea copilărie... 

De-aş fi copil în locul copiilor mei, aş vrea... aş vrea... de ce copiii noştri nu ar vrea şi ei?

Şi toate astea le scriu... nu ca să îmi las copiii să facă ceea ce nu e bine, ci pentru ca să-i înţeleg de ce le fac... pentru că sunt copii şi aşa aş face şi eu în locul lor... frumoasa copilărie...

miercuri, 5 iunie 2013

Vegheaza...



Vegheaza asupra GANDURILOR tale; ele vor deveni CUVINTE. 
Vegheaza asupra CUVINTELOR tale; vor deveni FAPTE. 
Vegheaza asupra FAPTELOR tale, vor deveni OBICEIURI. 
Vegheaza asupra OBICEIURILOR tale, vor deveni un CARACTER. 
Vegheaza asupra CARACTERULUI tau; va deveni DESTINUL tau.

joi, 30 mai 2013

Iubeste...


În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baiatul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna baiatului si l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.

La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... baietelul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.

Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul lui scrisese: „TATI, TE IUBESC”.

Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.

Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si Lucrurile sunt iubite...
Aminteste-ti mereu…Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar Oamenii pentru a fi iubiti.

sâmbătă, 25 mai 2013

Meniu săptămânal 27 mai - 2 iunie 2013



Luni:
Lușcoș sau supă de varză
Clătite cu brânză la cuptor

Marți:
Lușcoș sau supă de varză
Chifteluțe, cartofi piure și sos de roșii

Miercuri:
Ciorbă de perișoare
Salată bavareză

Joi:
Ciorbă de perișoare
Mămăliguță cu pește și sos alb de lămâie

Vineri:
Ciorbă de perișoare
Fasole bătută

Sâmbătă:
Supă de pui cu găluște
Miel la cuptor și cartofi natur
Prăjitură Deliciu

Duminică:
Supă de pui cu găluște
Miel la cuptor și cartofi natur
Prăjitură Deliciu

Cum împăturăm bluzele


Mami, draga de ea... m-a învățat să fac lucrurile „cum trebuie”. Mulțumesc, mami! Când era vorba de dulapurile cu haine, mami avea grijă să ne amintească și să ne arate cum se împătură hainele ca să fie și practic și ușor, așa că mereu dulapurile erau... cum ziceam eu... ca la magazin: hainele la dungă, perfect aranjate. Și trebuie să recunosc, că și mie îmi place tot așa. 

Pentru cele care nu reușiți să împachetați hainele ca să fie egale, frumos aranjate... iată o idee genială prin care puteți să aveți și voi rafturile precum... la magazin... :))))

1. Întindeți bine bluza cu fața în jos.


2. Așezați o bucată de carton în funcție de cât de lată doriți să fie bluza la sfârșit; depinde de locul din dulap.


3. Împăturați părțile laterale ale bluzei ca în poza următoare:


4. Îndoiți ca în imagine.


5. Scoateți cartonul ușor.


Taaaa daaaaa... iată bluza împăturată perrrrfeeeect! ;)










miercuri, 22 mai 2013

Pantaloni scurți în 5 minute


Soțul meu poate confirma: sunt o femeie care își chivernisește atent bănuții :) Printre altele... încerc să economisesc bani salvând anumite lucruri care alții le-ar considera numai bune de aruncat la gunoi.

În cazul de față, avem câteva perechi de pantaloni care erau gata de a fi aruncate. Unii vechi și uzați, alții scurți. Și mi-a venit o idee... facem din ei pantaloni scurți, așa că am câteva perechi de pantaloni scurți foarte buni pentru joaca năzdravanilor în curte... oricum îmi trebuiau ceva pantaloni ;) 

Iată pașii:

1. Căutați pantaloni rupți sau prea scurți sau uzați în genunchi, care sunt în rest în stare bună.



2. Împăturiți-i ca în poza următoare și trasați o linie dreaptă cu o carioca; depinde de lungimea pe care o doriți la pantalonii scurți.



 3. Tăiați cu o foarfecă. Curaj!



Pantalonii scurți... în proces... :)



4. Iată-mi opera finală: patru perechi de pantaloni scurți. 



Cheltuială 0 RON, timp... nu știu... câteva minute, iar dificultate extrem de redusă.
Have fun & save money!




Movie night în familie


Timpul este cel mai crunt dușman al zilelor noastre, afectându-ne sănătatea, familia, societatea... Alergând în viața de zi cu zi, am realizat că este nevoie de mai mult timp petrecut în familie, iar copiii noștri să simtă că mami și tati au lăsat totul doparte ca să petreacă un timp cu noi. Cred că nici măcar nu contează foarte mult cantitatea, cât calitatea... copiii să rămână cu amintirea că au făcut ceva împreună cu noi, să simtă că timp de câteva minunate ne-am coborât la nivelul lor, ne-am jucat cu ei, am fost cei mai buni prieteni, am devenit partenerii lor în lumea lor de joacă și imaginație. Pentru asta, m-am gândit la mai multe activități de weekend pe care să le facem împreună cu ei. Așa că prima activitate de weekend a fost această seară de film, pe care am încercat să o gândim cât mai distractivă, mai lejeră pentru dragii noștri năzdrăvani.

Iată ce am făcut. Marius s-a ocupat de partea tehnică și culinară  :) A căutat un site unde se pot vedea filme online, a „legat” laptopul de TV și a ales un film de acțiune de desene animate. Bineînțeles că de acțiune, că sunt în minoritate!!! :)) Cu patru bărbați... trebuie acțiune la TV :)))) Tot el a făcut cumpărăturile. I-am spus la telefon: „Cumpără prostii, care nu le dăm copiilor în restul zilelor.” A venit acasă cu chipsuri, sucuri, dulciuri, etc., lucruri pe care nu le dăm copiilor în fiecare zi. Am făcut cartofi pai, din nou, ceea ce facem foarte rar... Ei au fost foarte bucuroși... am avut un timp minunat...

O soluție foarte ingenioasă este să așezați o pătură pe jos, ca să nu aveți grija că se va face mizerie și va trebui apoi să aspirați, să spălați pe jos. Așa am și făcut. Am eliberat zona de... cinema :))) am  întins o pătură mare ca să încăpem pe jos, am pus o tavă pentru sucuri, farfurii și tot ce am cumpărat, am lăsat regulile și atenționările pentru ziua de mâine, am pornit TV-ul și ne-am uitat cu toții la film. Copiii au simțit atmosfera aceea de lejeritate împreună cu părinții. Mă tot întrebau: „Mami, avem voie să facem mizerie?” Iar eu le tot spuneam: „Puteți mânca liniștiți, ronțăiți fără grija că dați pe jos mizeria!” Nu știu la voi cum e, însă la noi în familie, cu trei băieți, e musai să avem reguli și disciplină. A fost un timp în care am lăsat totul deoparte: a fost voie să bea suc cât au vrut, să mănânce ce le-a picat bine...

Vă îndemn să organizați o astfel de seară, să uitați de regulile și de programul zilnic și să vă deconectați împreună cu copiii voștri, călătorind cu ei într-o lume imaginară a desenelor animate... veți avea un timp frumos, iar copiii își vor aminti cu drag de timpul petrecut la... movie night...

Atenție! A nu se repeta foarte des! Nu uitați că tot ce se petrece acolo este nociv pe termen lung: TV-ul, chipsuri, suc, dulciuri!!! Dezvoltați un stil de viață sănătos în familia voastră... dar faceți câte o excepție din când în când... veți avea un timp frumos...

Iată câteva poze de la seara noastră de film ;)


Aici nerăbdători să desfacă pachetele și să vedem filmul...





Iar în final... mizeria care prin ideea ingenioasă a fost extrem de ușor de strâns... a trebuit doar scuturată afară și gata curățenia ;) 




marți, 21 mai 2013

Provocarea de 30 zile - Nu strig la copii



Provocarea cea mai mare din viață pentru mine este aceea de a avea răbdare cu năzdrăvanii mei... recunosc (sper să nu se supere când vor crește) și vor răsfoi blogul mamei lor. Sunt minunați! Dumnezeu se folosește de ei ca să mă țină în dependență de El, să mă modeleze, să mă șlefuiască. Prin ei, Dumnezeu mă învață ce înseamnă răbdarea, dragostea necondiționată, dăruirea, slujirea... Mulțumesc copiii mei dragi, mărgăritare scumpe ale vieții noastre, vă iubim!

Cine este părinte nu se poate să nu înțeleagă ce scriu eu aici. Chiar dacă ești cel mai liniștit om și copiii te-au moștenit și sunt cuminți și docili... măcar o dată tot au reușit ei să te enerveze taaaaare de tot. Dacă este așa, are rost să citești mai departe... dacă nu... poți muta pe altă pagină, acest articol nu îți este de folos. Acest articol este pentru cei care se transformă din când în când într-o tornadă  :)))) Problema este că tornada distruge și lasă prăpăd în urmă... Așa suntem și noi atunci când lăsăm mânia și nervii să iasă din noi...

Iată câteva lucruri pentru a ne ajuta să nu mai strigăm la copiii noștri:

1. STOP! Oprește-te și recunoaște că ai nevoie de o schimbare.
2. Decide să începi chiar AZI, chiar ACUM schimbarea.
3. Fă din aceasta o PRIORITATE.
4. Stabilește un OBIECTIV măsurabil. De ex: 30 de zile fără să strig la copii, 10 zile să vorbesc doar calm cu ei, etc.
5. ÎMPĂRĂȘEȘTE obiectivul tău cu familia sau prietenii tăi. Aceasta te va  ajuta în procesul de schimbare. Nu este ușor să faci publică decizia ta... e chiar jenannt poate să recunoști unele obiceiuri rele... Dar este un act de curaj! Eu de pildă, am spus familiei despre asta, vă spun și vouă... chiar atașez o numărătoare inversă pe blog, le-am spus copiilor ca atunci când strig au voie să bată de două ori din plame și să ridice mâna sus spunând „Stop la strigat!”. Le-am spus că au voie să facă acest lucru chiar și atunci când sunt foarte nervoasă sau supărată.

Aș putea încheia cu un logo care să cuprindă toate ideile de mai sus:
„Stop! Nu striga! Gândește! Continuă calm!”

Mult succes, aștept comentariile voastre, ca să împărtășiți cu noi obiceiurile pe care vreți să le înlocuiți.

P.S.  Este a patra zi de când nu am ridicat vocea la copii. Asta a fost de încălzire :)))) Urmează provocarea de 30 de zile, care va fi afișată non-stop pe blog, sub forma unei numărători inverse. Vezi coloana din dreapta!

duminică, 19 mai 2013

Provocarea de a începe provocarea


Întreaga viață este o provocare... eu așa gândesc... o provocare să facem pași înainte și nu înapoi. Pentru mine fiecare dimineață este o provocare să fiu „azi” o femeie mai credincioasă, mai înțeleaptă... o soție și o mamă mai iubitoare, mai răbdătoare.

Așa că fiecare zi din viața noastră trebuie să fie un pas înainte spre ceea ce ne propunem. Nu trebuie să stăm pe loc, să ne plafonăm, indiferent de care este statutul nostru, indiferent de ținta pe care ne-o propunem.

Să nu credeți (sau mai bine să nu îndrăzniți să credeți!!!) că o mamă care stă acasă are o viața plictisitoare, lipsită de stres și gânduri... Nuuuu! Eu afirm cu mândrie (din-aceea bună... dacă există) că sunt soție și mamă casnică (pfffffiiiuuuu, ce cuvânt îngrozitor pentru unele dintre femei!!!), adică acea mămică ce stă acasă cu puii ei, face de mâncare, face curațenie, este înconjurată mereu și mereu de vase și haine murdare, se împiedică de jucării. Yeap! That's me! 

Acum... pentru cele care credeți că a fi casnică înseamnă o viață plictisitoare, fără sens în care doar așteptăm să treacă zilele și să crească ai noștri copii... vă înșelați; dați-mi voie să vă contrazic vehement! A fi soție și mamă casnică este o onoare, este o viață palpitantă, plină de provocări. Cred că este importantă perspectiva din care privești. Pentru mine a fi acasă este o provocare să fiu o soție și o mamă mai bună pe zi ce trece. Este un proces pe care mi-l iau în serios. Dacă aș aștepta doar să treacă orele pe lângă mine... poate că ar fi plictisitor să fac aceleași lucruri, aș intra în acea rutină care este foarte greu de suportat de unele femei: mâncare, curățenie, călcat, spălat, etc. Dar nu fac asta! Planific, organizez, încerc să mă perfecționez în ceea ce fac și mai presus de toate... înțeleg că a avea grijă de scumpa mea familie este cea mai mare binecuvântare, este cea mai frumoasă și aleasă „meserie”. Așa că am de lucru... nu? Am o viziune și scopuri precise, am proiecte în desfășurare, am liste, am programe, am provocări, am planuri, am deadline-uri... îmi iau lucrul meu în serios! Nu stau să treacă timpul în zadar. Așa cum o femeie de carieră muncește din greu pentru a se perfecționa în domeniul său, așa și eu muncesc, caut, organizez, mă informez... tocmai pentru a mă perfecționa în meseria mea de soție și mamă. Diferența este că noi nu vom fi niciodată avansate precum o femeie de carieră care este răsplătită pentru munca depusă. Noi vom rămâne la statutul de soție și mamă, nu vom fi avansate să fim soție sau mamă director :)))) În Proverbe capitolul 31 scrie: „Fiii ei se scoală și o numesc fericită; bărbatul ei se scoală și-i aduce laude zicând: Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate." Pur și simplu minunat! 

De ce vă scriu eu toate acestea? Ca o încurajare pentru cele care ați decis să vă dedicați energia și timpul de dragul familiei. Nu vă descurajați! Ridicați-vă și faceți ceva! O generație întreagă este în mâinile noastre! Ce facem noi cu copiii noștri? Încotro le îndreptăm pașii? Fiți hotărâte în ceea ce faceți! Propuneți-vă lucruri curajoase! Plănuiți! Puneți pe hârtie planurile voastre și aduceți-le înaintea lui Dumnezeu! Cereți binecuvântare și putere!

Vă mai scriu pentru că vreau să încep să împărtășesc cu voi o serie de provocări, obiceiuri pe care vreau să le dobândesc în viața mea. Vreau să veniți împreună cu mine în acest proces! O serie de provocări de 30 de zile. De ce de 30 de zile? Nu știu exact... cred că am vrut să aleg un număr... rotund, care să nu fie nici prea mare încât să mă descurajeze pe cale, dar nici prea mic încât să-mi piară interesul. Îmi voi propune diferite lucruri pe o perioadă de 30 de zile, provocări pe care le voi posta aici pentru a vă încuraja și pe voi să veniți împreună cu mine.  Aceleași studii ne arată că facem lucrurile în mod repetitiv și cred că prin exercițiu putem să înlocuim lucrurile rele cu cele bune. Bineînțeles, că peste toate acestea Dumnezeu este Cel care ne dă și puterea și înfăptuirea, dar eu cred că El așteaptă de la noi să facem ceva, să hotărâm ceva, să pornim la acțiune. O provocare a fost să nu îmi mai încep ziua fără să stau la părtășie cu Dumnezeu... și iată că prin exercițiu am reușit. Uneori era așa de mare ispita ca după ce trimit copiii la școală și la grădiniță să mă întorc în pat la cel mai duuuuulce somn, cel al dimineții. Dar prin exercițiu am reușit. Nu așteptați ca totul să vă pice din cer! Bunica mea avea o vorbă de la țară: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și în traistă.” Apoi o altă provocare a fost ca în fiecare dimineață să mă trezesc la 6:15 pentru a avea timp să le pregătesc copiilor micul dejun, să nu mai fiu grăbită și stresată că nu sunt gata copiii la timp. Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin exercițiu... am reușit și acest lucru. Încă o provocare - să nu-mi las mintea să se tocească și să citesc în fiecare zi câteva pagini... am reușit și acest lucru. În fiecare dimineață, după timpul de părtășie, citesc câteva pagini dintr-o carte aleasă de mine. Se poate! Important este să luăm o decizie și să începem! Atunci când îți faci planuri împreună cu Dumnezeu El te ajută!

Ca soții și mame trebuie să ieșim din confortul și adormirea nostră și să facem mai mult! Să acționăm! Gândește-te cum ar fi dacă de azi ai începe să faci un lucru timp de 30 de zile, un lucru care știi ca îți va îmbunătăți viața? Studiile spun ca un lucru repetat între 21 și 66 de zile devine un obicei, se integrează în pilotul automat din noi, în funcție de cât de greu și de complex este ceea ce ne propunem. De pildă dacă îți propui să bei în fiecare dimineață pe stomacul gol două căni de apă (lucru pe care mi l-am propus și am reușit să-l fac un obicei bun al vieții mele) va fi mult mai ușor decât acela de a face exerciții fizice regulat și a mânca sănătos.

Dacă vrei să mi te alături în acest proces de implementare a unor obiceiuri bune exersând cel putin 30 de zile, începe AZI. Urmărește postările cu privire la provocarea de 30 de zile! Urmărește numărătoarea inversă pe care o voi afișa pe blogul meu! Eu am început deja și mă simt grozav. Secretul este să CONTINUI în fiecare zi!   




marți, 7 mai 2013

Video - sportul meu de dimineață


Au trecut și zilele de sărbătoare... a fost frumos, ne-am bucurat, ne-am odihit, am râs, ne-am relaxat... dar cred că majoritatea oamenilor au mâncat prea muuuuuuuuuult!!! Eu? Vinovată, recunosc! Așa că... de dimineață, am luat măsuri: mi-am reînceput sportul de dimineață, mâncare... cu măsură și atent selecționată (și anume crudități, legume și fructe, fără dulciuri și fără pâine... știți voi), am hotărât împreună cu o prietenă să alergăm o dată pe săptămână în parc, iar în urmă, dar nu cel mai puțin important, o dietă de detoxifiere a organismului cu argilă timp de 10 zile. Deci? Ce fac eu? De dimineață fac sport, mănânc puțin și beau argilă.  Foarte simplu. 

Dar acest articol îl scriu pentru a posta videoul pe care-l folosesc de ceva vreme încoace pentru sportul de dimineață. Calitatea este foarte slabă, dar nu contează atâta timp cât mă ține în formă. Cum fac eu? Am mai scris și în alt articol despre asta, și anume pun videoul pe stick, îl pun la TV din living și încep „distracția”. 

Vă doresc să fiți sănătoase și frumoase! Dar pentru asta... să aveți spooooor, paaa..


 oana p.