luni, 23 martie 2015

Jurnal de grădină 2


V-am spus că am un nou hobby! Mă relaxez în grădină, așa că voi ieși mai des la lucru afară... sper să am timp pentru aceasta și pentru postarea de articole pe acest subiect... Vă atenționez că articolele mele despre grădinărit nu vor fi ale unui profesionist, nu vă voi spune cum se fac anumite lucruri, ci vă voi spune ce planuri am și cum fac eu, fără să pretind că știu exact ce fac. Dacă vor fi rezultate bune, voi avea ce să vă scriu și ce să pozez... dacă nu... asta e. Măcar am încercat...

Atât eu cât și copiii suntem nerăbdători să începem mica noastră grădină. Iată câțiva pași parcurși până acum. Am fost la cumpărături și am achiziționat câteva unelte și semințe de toate felurile. L-am rugat pe bunicul să treacă cu motosăpătoarea de câteva ori pentru a pregăti terenul pentru însemânțare. Am făcut un plan pentru această primăvară, am pus totul în scris...

Iată ce îmi propun să facem în grădină primăvara aceasta:
  • Tunderea trandafirilor
  • Fertilizarea trandafirilor
  • Plantarea zambilelor/narciselor care au înflorit în interior
  • Plantarea ghioceilor
  • Îndepărtarea părților uscate sau ofilite ale arbuștilor și ale brazilor tuia
  • Tunderea pomilor/copacilor/arbuștilor/brazilor tuia
  • Tunderea gardului viu/buxușului
  • Greblarea frunzelor și a crengilor uscate
  • Văruirea pomilor/copacilor
  • Montarea suportului de creștere al plantelor agățătoare
  • Repararea și vopsirea mobilierului, accesoriilor, căsuțelor de păsări, gardului, etc.
  • Tunderea gazonului la 2-3 cm de sol
  • Udarea gazonului dacă nu plouă
  • Aerisirea gazonului cu o greblă cu colți metalici lungi și ascuțiți
  • Ierbicidarea gazonului dacă sunt peste 15 grade C și dacă nu plouă
  • Însămânțarea golurilor din gazon
  • Aplicarea îngrășământului pentru gazon
  • Săparea parcelei care va fi însămânțată
  • Însămânțarea parcelei în funcție de luna care este scrisă pe plicul cu semințe
Cam atât pentru primăvara asta... pfffiiiuuuu... multe sunt, dar cu răbdare și ajutor de mânuțe mici și harnice, poate vom avea un timp frumos petrecut împreună.

Ne mai trebuie vreme bună și spor la treabă!

oana p.

joi, 12 martie 2015

Jurnal de grădină 1



De parcă nu aveam destule pe cap... anul acesta m-am gândit să îmi mai adaug încă ceva de făcut :))))))  Mă apuc de grădinărit... urban, l-am numit eu. Mă relaxez când sunt în grădină... Să vedem ce iese, pentru că timpul este limitat, planurile sunt multe... 

Dar voi încerca să postez câte ceva despre acest întreg proces și despre rezultatele obținute. Nu aș putea să spun că pentru mine este o perioadă de inițiere, pentru că îmi amintesc cu drag cum mama ne-a învățat să facem de toate. Cu modestie spun, nu mi-e rușine să pun mâna nici pe sapă, nici pe greblă... știu foarte bine să mânuiesc o mulțime de unelte... asta se datorează mamei. 

Același lucru îl vreau și pentru copilașii noștri. De fapt, asta era și ideea planului meu: să îi învăț pe copii să știe și în acest domeniu, apoi este o ocupație bună și sănătoasă pentru niște copii energici. Să nu uităm și că munca îl formează pe om! Copiii au fost foarte încântați, am început din iarnă să culeg idei despre ce și cum aș vrea să fac... Și iată-ne în această primăvară cum ne-am apucat și noi de grădinărit... urban...

duminică, 1 martie 2015

Hello March


HELLO, HELLO, HELLO MARCH! Bine ai venit! De când te aștept... 

A sosit și luna martie, luna pe care o aștept toată iarna. 

E luna în care aștept să văd ghioceii, mugurii, primele firicele crude de iarbă... Mă uit spre cer să văd cârdurile de păsări cum se întorc acasă... Deschid dimineața larg ferestrele și ascult cântul păsărelelor... Miros florile... Închid ochii și mă las mângâiată de razele soarelui... 

Bine ai venit, dragă lună martie! Să fii bună cu noi! Să ne aduci primăvara cât mai curând...

oana p.

1 Martie



Să aveți o primăvară minunată! 

sâmbătă, 14 februarie 2015

Iubire de o zi? Nu!

 

A trecut și Ziua Îndrăgostiților... O zi frumoasă pentru mine. Mie îmi place, recunosc! Îmi place să ofer și să primesc cadouri... îmi plac florile, inimioarele, mesajele de dragoste... Sunt o romantică, recunosc! 
Ceea ce nu îmi place la o astfel de zi, este că se presupune că în data de 14 februarie trebuie să îți sărbătorești iubirea. Ei bine, eu nu cred că este așa! Eu cred că nu avem nevoie doar de o zi pe an ca să ne facem o surpriză sau ca să rostim aceste cuvinte magice... „TE IUBESC”. Cred că trebuie să ne iubim în fiecare zi, nu doar de Ziua Îndrăgostiților! 
Vă aveți unul pe celălalt în fiecare zi din an, nu doar în 14 februarie! Iubiți-vă zi de zi, clipă de clipă... mereu... mereu... cu fiecare zi mai mult decât în ziua precedentă... azi mai mult decât ieri, mâine mai mult decât azi... și tot așa...

oana p.

Happy Valentine`s Day tuturor!!!


vineri, 13 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.30

Mâine e Ziua Îndrăgostiților... Sunt mulțumitoare în fiecare zi, NU doar de Ziua Îndrăgostiților (!!!!) pentru iubirea vieții mele.

Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

joi, 12 februarie 2015

miercuri, 11 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.28

Sunt mulțumitoare pentru că am terminat organizarea unei încăperi. Pffff, greu... trei zile de muncă alături de mama mea, dar s-a meritat! Mulțumim Domnului pentru ajutorul dat!

Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

marți, 10 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.27

Sunt mulțumitoare pentru o rază de soare. S-a strecurat pe fereastră și mi-a încălzit fața... Am zâmbit și am mulțumit pentru o clipă minunată... Vino, primăvară! Te așteptăm!


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

luni, 9 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.26

Sunt mulțumitoare pentru mama mea care mă ajută de fiecare dată când am nevoie. Aceste zile facem curățenie într-o zonă... hmmmmmmm... în care de muuuult nu am ajuns decât superficial...


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

duminică, 8 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.25

Azi este duminică, este ziua pe care o punem deoparte pentru Dumnezeu. Sunt mulțumitoare pentru că trăiesc o viață cu Dumnezeu, pentru că Îi simt prezența mereu în viața mea... Mulțumesc, Doamne, că ești Tatăl meu!




Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

sâmbătă, 7 februarie 2015

Să învățăm copiii să citească cu plăcere

 E ușor de constat că mulți copii din zilele noastre nu mai au plăcerea de a citi. Au atât de multe alte distracții mai la îndemâna lor, simțurile lor sunt atât de asaltate cu desene animate, filme, jocuri 3D, încât uneori mă gândesc foarte sincer că a citi nu este chiar cea mai mare plăcere a copiilor din zilele noastre.

Soluția? Nu știu încă exact, dar vă voi povesti cum am procedat eu și cum încerc eu să le aduc acel dor și drag de cărți. Nu! Nu i-am privat de toată tehnologia zilelor noastre! Nici nu sunt de acord ca un copil să fie total scos din lumea în care trăiește. Adică ei trăiesc într-o lume a tehnologiei, cred că dacă nu le dăm acces deloc la aceasta fie vor fi frustrați, fie vor fi destul de în urmă. Trebuie să ne gândim că ei în această lume a tehnologiei își vor căuta joburi, în această lume a tehnologiei își vor câștiga existența. DAR!!! Și aici pun un DAR mare: trebuie să fim înțelepți cu aceasta. Nu lăsați copiii să aibă acces la internet! Le deschideți o lume nebănuit de murdară, de periculoasă pentru mintea lor, pentru sufletul și trupul lor. Fiți înțelepți și echilibrați în toate! Lăsați copiii să aibă acces la tehnologia zilelor noastre, dar cu măsură și cu înțelepciune. Ce înseamnă asta? Noi avem un program foarte strict cu privire la aceste lucruri. Întocmiți și voi un program riguros de la care să nu vă abateți, fiți consecvenți și totul va fi bine. Voi știți cum e mai bine pentru voi și copiii voștri. De exemplu la noi, au voie la TV sau jocuri pe tabletă doar în weekend, iar pe timpul vacanței zilnic, dar nu mai mult de o oră. DAR! Din nou un DAR mare și hotărât: au voie doar după ce citesc cel puțin o oră. 

Ce am mai constatat? Am constatat că sunt copii care sunt înclinați spre a studia, spre a citi. Ei bine, lor le este mai ușor din acest punct de vedere, zic eu... Băieții noștri sunt fascinați de tot ce înseamnă știință, au ajuns să citească romane... pffff... grele zic eu, groase de trei degete... Sunt mândră de ei! DAR, oricând sunt cu gândul la joacă, la fotbal, la alergat și cățărat. Ceea ce pentru mine este OK, îmi place să îi văd copii zburdalnici, chiar dacă îmi este greu să le formez acest bun obicei bun, acela de a citi. Am observat, însă, că se poate cu hotărâre și consecvență.

Cum am făcut eu? De fapt cum FAC... pentru că este un proces... încă în lucru... Dar nu renunț, pentru că a învăța copiii să citească cu plăcere, cred că este un pas esențial în dezvoltarea lor intelectuală... chiar și într-o epocă în care vezi copiii „lipiți” de calculator sau TV.

Am început de mici să le vorbesc cu interes despre cărți, le-am spus că pot intra într-o lume senzațională a poveștilor, în care chiar pot participa la acțiune sau pot să își imagineze că sunt ei înșiși anumite personaje din carte.

Am încercat de mici să răsfoim cărți atractive, colorate, la care să aibă acces oricând.
Le-am explicat cât sunt de valoroase cărțile, cum hârtia se fabrică prin sacrificarea multor copaci, le-am explicat cum trebuie să avem grijă de cărți pentru că între cele două coperte se ascund lumi fascinante pe care ei le pot descoperi.


O experiență marcantă din acest proces, despre care vreau să vă povestesc... este vizita la biblioteca din oraș. Le-am făcut celor mari permis, ceea ce înseamnă accesul gratuit la o mulțime de cărți interesante. Experiența a fost extraordinară!!! Merită să încercați și voi! A fost așa de frumos și benefic! Am intrat într-un hol mare, impunător.... Ne-am oprit pentru a ne face permisele la bibliotecă, după care am poposit puțin pe coridor pentru a vedea câteva expuneri ale unor cărți extrem de vechi și valoroase. Era fascinant pentru ei, ca la muzeu. Apoi am honărit o vreme printre rafturile pline de cărți. Am mirosit împreună cărți noi și cărți vechi... Am încercat să facem diferența: cele vechi au acel miros specific, iar paginile cărților noi au miros de cerneală proaspătă. Am făcut chiar un mic concurs, cine găsește cea mai veche carte... ne-am îndesat năsucurile curioase în paginile lor, ca să simțim plăcerea oferită de mirosul de carte veche... dar mai ales pentru a ne îndrăgosti de minunatele cărți și de lumea oferită de acestea...



Am răsfoit împreună atlase, enciclopedii, am împrumutat cărțile pe care și le-au dorit, apoi ne-am întors acasă și au început să citească. Am discutat împreună despre un plan de citire. Am hotărât să citească atât literatură, cât și diferite cărți de știință. Dacă ar fi după ei, ar citi doar din enciclopedii și atlase... Ce îmi place e că și-au luat caiete de biologie și își extrag din cărți diferite informații, după care desenează apoi despre ceea ce au citit. Sunt mândră de ei!


OK! Știu că este un obicei mai greu de dobândit mai ales la copiii năzdrăvani, care nu au răbdare... Dar vă spun că se poate! Nu renunțați, perseverați! Haideți să ajutăm copiii să intre în lumea minunată a poveștilor...

oana p.

Jurnal de mulțumire - fila nr.24

Sunt mulțumitoare pentru reîntâlnirea cu iubirea mea. O zi departe de casă... dar prea mult fără scumpii mei...



Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

vineri, 6 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.23

Sunt mulțumitoare pentru călătoria cu trenul până la Cluj. A fost o relaxare, un peisaj minunat!


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

joi, 5 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.22

Sunt mulțumitoare pentru joaca copiilor de azi. Uaaaaauuu, nu mi-a venit să cred că se pot juca atât de frumos și atât de mult. Ce imaginație! Eheeee... iată că în casa cu 3 băieți năzdrăvani mai rar joacă fără incidente... :)))))



Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

miercuri, 4 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.21

Sunt mulțumitoare pentru un ghiocel primit de la mijlociul meu... Pupe-l mami pe el, cât s-a chinuit el să îl culeagă după spusele bunicii!


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

marți, 3 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.20

Sunt mulțumitoare pentru experiența de azi la care i-am expus pe copii. Am fost la bibliotecă pentru a ne îndrăgosti de cărți, de citit... Ne-am jucat printre rafturi, am căutat cele mai vechi cărți, ne-am băgat năsucurile în ele, ca să vedem ce frumos miros filele unei cărți de demult... O experiență frumoasă și benefică...


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

luni, 2 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.19

Sunt mulțumitoare pentru peisajul splendid de afară. Când ne-am trezit, totul era alb, ca în povești... Chiar dacă aștept primăvara, m-am bucurat foarte mult pentru zăpadă...






Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

duminică, 1 februarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.18

Sunt mulțumitoare pentru că am primit de la copii „mâțișori”. Îmi amintesc de primăvară... Ce frumoasă e natura! Mulțumesc, Doamne, pentru tot ce faci frumos în jur...



Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

Hello February


 Bine ai venit februarie! Februarie este o lună de așteptare pentru mine... 

Asta nu pentru că aștept flori de Valentine`s Day de la iubirea mea, deși le aștept cu nerăbdare!!! Nici pentru că îmi aștept ziua de naștere, chiar dacă m-am născut în februarie. 

Așteptarea mea este alta... te rog să mă ierți, lună dragă februarie, știu că ai fost bună cu mine și am venit pe lume într-o zi de februarie. Știu, dragă lună februarie, că ne aduci o zi minunată în care să ne amintim de acest sentiment frumos - dragostea. Știu... mulțumesc. 

Dar întotdeauna în luna aceasta aștept să treacă, pentru că vine luna martie cu boboci și ghiocei, cu raze calde de soare, cu muguri și gânduri de primăvară. Așa că, te rog, lună dragă februarie, nu te supăra, dar treci repede pe lângă noi și adune-ne scumpa primăvară...

oana p.

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - nr.17

Sunt mulțumitoare pentru că avem încă părinți. Azi am fost în vizită la părinții mei. Mulțumim, Doamne, pentru părinții noștri!


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

vineri, 30 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.16

Sunt mulțumitoare pentru că vom avea canapele noi. Am dat comandă, vor fi gata peste trei săptămâni. Ne-am inspirat după câteva imagini de pe net... în genul celei de mai jos. Abia aștept!!!


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

joi, 29 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.15

Sunt mulțumitoare pentru că a sosit vacanțaaaaaaa!!! Mâine e vineri, dar nu mai merg copiii la școală. Ieeeeeiiiii!!!



Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

Jurnalul unei femei simple 2015/1



Idee adusă în blogosfera românească de Corcodusa, mulțumim!

Azi... 
joi, 29 ianuarie 2015, ora 12:01

Afară...
este -1 grad Celsius, vreme mohorâtă...

Mă gândesc ...
că ar fi bine să reîncep acest jurnal din nou, pe care l-am pierdut pe parcurs...

Sunt recunoscătoare...
pentru noul meu telefon, heheheee...

În bucătărie...
liniște și pace... ha-ha-ha-haaaa...

Citesc...
despre moda anului 2015 - nu e pe gustul meu deloc: pantaloni evazați, culoarea maro, jachete din piele de antilopă, cercei de două feluri... hmmmm... Eu rămân la moda de acum :)))) adică la ceea ce cred eu că îmi vine bine ;) Corect, nu???

Îmi propun să...
merg la bucătărie să fac chifteluțele că ajung copiii imediat.

Abia aștept să...
îmi termin fusta începută.

Am învățat sau încă învăț...
de la un trailer al unui film care rulează la noi la cinematograf că: „If you take it, you can make it!”

Prin casă...
e încă liniște până vin năzdrăvanii.

Unul din lucrurile mele preferate din aceste zile...
este binecuvântarea Lui Dumnezeu revărsată din plin peste noi.


Câteva planuri pentru următoarele zile...
să organizez săptămâna de vacanță astfel încât să fie un timp de relaxare, dar și un timp constructiv pentru copilașii noștri.

O fotografie... 


oana p.



miercuri, 28 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.14

Sunt mulțumitoare pentru cursul de croitorie pe care îl fac, îmi place foarte mult!!!



Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

marți, 27 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.13

Sunt mulțumitoare pentru o încurajare de la o prietenă dragă:

„Dacă ți s-a dat un vis, ți s-a dat și puterea ca să îl împlinești!”

 
Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

luni, 26 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.12

O zi cu muuulte motive de mulțumire, dar cel mai mult sunt mulțumitoare pentru că azi cel mijlociu a învățat primul lui cântec la chitară. A fost atât de încântat! Nu s-a oprit din cântat câteva ore. Iubește muzica!!!



Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.
 

duminică, 25 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.11

Azi este duminică... Sunt mulțumitoare pentru vizita unor prieteni, timp frumos și relaxant petrecut împreună. 




Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.10

Sâmbătă... ploaie... Mare lucru nu am putut face pe afară. Sunt mulțumitoare pentru odihnă...




Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

vineri, 23 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.9

E vineri... Sunt mulțumitoare că într-o zi mi-a venit ideea pe care am descris-o în articolul Vinerea mea secretă. Desigur, de atunci s-au schimbat puțin lucrurile, copiii merg la școală, am înlocuit somnul lor cu timpul în care ei își fac curățenia în partea de sus a casei, dar ideea a rămas aceeași: vinerea facem toate treburile casei, iar sâmbăta e family relaxing time!!!



Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

joi, 22 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.8

Sunt bucuroasă pentru progres. Am realizat că în ultimul timp am reușit să fiu mult mai organizată, casa mult mai ordonată... azi sunt recunoscătoare pentru că am reușit chiar să am câteva minute să stau în liniște, cu ochii închiși să... să visez...


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.7

Oooo, de când am așteptat o astfel de veste, un astfel de plan! Azi sunt mulțumitoare pentru planurile de concediu pe care ni le-am făcut azi și pentru oportunitatea primită. Așadar, azi sunt mulțumitoare pentru un vis, pentru un plan... cu speranța că se vor concretiza anul acesta... Iiuuuuuuuhuuuuu!!!!

Sursa aici

Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

marți, 20 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.6

O dimineață superbă, soare cald... Mi-e dor să vină primăvara!!! În timp ce luam micul-dejun cu iubitul meu soț... ne mai cântă și păsărelele... minunat... Și atunci am realizat! Ce mare binecuvântare e să pot să iau micul-dejun aproape în fiecare dimineață împreună cu soțul meu. Alți soți de-abia se întâlnesc peste zi. Așadar sunt mulțumitoare pentru tihna micului-dejun împreună cu iubirea vieții mele.

Sursa aici

Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

Provocarea kilogramelor - săptămâna 2


Săptămâna 2

E marți, au trecut 2 săptămâni. De data asta nu a mers la fel de bine. Sport nu am putut face decât o dată din trei (din anumite motive ce nu le voi scrie aici :)))))) Pe deasupra miercuri seara am avut musafiri și nu m-am putut abține, așa că am mâncat brownies, minunata mea rețetă postată aici.  Duminică (click aici) am sărbătorit 6 ani de la înființarea bisericii noastre, așa că seara am gustat dintr-o bucată din tort rămasă de la unul din năzdrăvanii noștri.

Marți dimineața, pe nemâncate, după sportul de dimineață cântarul îmi arată că:

AM SLĂBIT în ultima săptămână 0,4 kg .
AM SLĂBIT de la începutul dietei: 1,6 kg.

Vezi tot parcursul acestei provocări:

Provocarea kilogramelor - început
Provocarea kilogramelor - săptămâna 1

oana p.

luni, 19 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.5

O zi grea... parcă e greu să te gândești la a fi mulțumitor în unele zile. Și totuși, chiar și în zile ca acestea ai o mulțime de motive de mulțumire. Dar pentru că vreau să fiu specifică în mulțumirea mea, sunt mulțumitoare pentru învățătura primită azi. Iat-o:


Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.

oana p.

duminică, 18 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.4

O zi extraordinară, zi de duminică. Sunt mulțumitoare pentru biserica în care ne-a așezat Dumnezeu. Este minunat să ai un loc în care să te poți apropia mai mult de Dumnezeu, unde să crești din punct de vedere spiritual, unde să fii provocat să faci mai mult pentru Dumnezeu și pentru cei din jurul tău, unde să primești hrana sufletească. Aceasta este Biserica Baptistă Speranța Oradea. Azi împlinește 6 ani de la înființare. Zi de sărbătoare... LA MULȚI ANI, Speranța!

Voi posta aici link-ul cu un video de la Evenimentul Anual al bisericii noastre, a fost divin!!!

https://www.youtube.com/watch?v=GkSbkxkn7uk&feature=youtu.be
 
Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă a mulțumirii.



oana p.







sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.3

O zi minunată, de relaxare. Sunt mulțumitoare pentru timpul minunat pe care l-am avut împreună cu copiii în parc... la fotbal. Vreme minunată, ca de primăvară, au jucat fotbal, sub apusul minunat de soare...iar eu mi-am reîncărcat bateriile pentru o nouă săptămână.

Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă.





oana p.


vineri, 16 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.2

Am deschis geamul în dimineața aceasta și când am simțit aerul curat de dimineață, am zăbovit câteva minute ca să privesc imaginea minunată. Azi sunt mulțumitoare pentru că putem locui pe deal, unde avem natura atât de aproape, cu prospețimea și frumusețea ei...  Doamne, mulțumesc!!!

Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă.

Priveliștea de la geam din dimineața aceasta...
 oana p.

joi, 15 ianuarie 2015

Jurnal de mulțumire - fila nr.1

Azi sunt mulțumitoare pentru un prim pas spre împlinirea unui vis de-al meu... Doamne, îți mulțumesc pentru „o ușă deschisă”. Restul... vom vedea... însă totul va fi notat în prețiosul meu caiet... care mă inspiră la idei bune. Vedeți ce scrie pe el: dream, imagine, create... hmmmm... Doamne ajută!!!

Accesați acest link pentru a citi toate postările pe această temă.





oana p.