miercuri, 12 noiembrie 2014

Cele mai frumoase flori...


Cele mai frumoase flori sunt cele culese de mânuțele celor dragi, dintr-o inimă sinceră și plină de dragoste pură. Un buchețel de flori culese de pe câmp într-o zi minunată de toamnă... Mi-ai înseninat ziua, micuțule, mulțumesc!!!



oana p. 

Cuburi de verdeață


Am primit frunze de pătrunjel proaspete, verzi, frumoase... Mi-a fost milă să le arunc, așa că m-am gândit că ar trebui să le pun la congelator. Dar de fiecare dată când scot verdeața înghețată, mă chinui ba să o scot din pungă, ba e greu de tăiat pentru că e înghețată, ba mi se rupe punga... 

Așa că m-am gândit la o soluție: cuburi înghețate de verdeață.
Iată câteva poze:





oana p.


marți, 11 noiembrie 2014

Sănătate în pahar


Nu știu voi cât de des beți apă, însă dacă ar fi după mine, aș putea trăi cu trei „guri” de apă pe zi. Nu sunt însetată aproape niciodată! Știu, știu că nu este bine, nu este sănătos, etc.... dar pur și simplu nu îmi este sete. Așa că de multă vreme mi-am făcut obicei să beau o cană de apă pe stomacul gol, iar apoi peste zi beau constant câte o cană, fie că mi-e sete, fie că nu. În general, beau apă forțat... la început mi-a fost mai greu, apoi m-am obișnuit. Altfel, uit să beau și spre seară simt apoi efectele negative asupra organismului.
Avem nevoie de apă! Mai ales dimineața! Acest obicei japonez de a bea în fiecare dimineață apă imediat după trezire, a fost descoperit mai târziu de cercetători, ca fiind un bun tratament pentru mai multe boli. A devenit chiar o indicație medicală.
Iată câteva beneficii ale acestui bun obicei pe care l-am dobândit și eu în timp:
  • Detoxifică colonul şi scade aciditatea gastrică de peste noapte.
  • Purifică sângele şi accelerează metabolismul.
  • Îmbunătăţeşte activitatea musculară şi echilibrul limfei în organism.
  • Ajută în eliminarea surplusului de kilograme! 4 pahare cu apă în fiecare dimineaţă poate duce la accelerarea metabolismului cu 40% pentru primele ore ale zilei.
  • Lumineaza tenul. Apa ajută în purificarea sângelui, ceea ce se observă şi la nivelul pielii. Tenul devine mai tânăr, mai luminos.
Când am început să beau apă dimineața pe stomacul gol nu știam de aceste beneficii asupra sănătății. Nu știam nici că este un obicei care se practica în medicina japoneză. Însă, pur și simplu, am testat și am simțit că îmi face bine.

Vă îndemn și pe voi să încercați acest bun obicei, vă veți simți mult mai bine!
Multă sănătate tuturor!

oana p.


sâmbătă, 1 noiembrie 2014

NOIEMBRIE = MINUNAT



NOIEMBRIE = MINUNAT 

Da, așa este, îmi place toamna. Este luna în care mi se nasc toate visele, luna în care în mintea, sufletul și viața mea se întâmplă lucruri minunate. Visez, planific, sper... și fac tot posibilul ca lucrurile să se pună în mișcare...

Un noiembrie minunat tuturor!

oana p.

marți, 14 octombrie 2014

Importanța micului dejun



Cu toții știm că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, dar sunt convinsă că unii adulți trișează, iar diminețile se grăbesc să plece repede din casă fără să mănânce un mic dejun sănătos. Eventual beau o ceașcă de cafea pe stomacul gol și... cam asta este micul lor dejun. Acest lucru nu doar că îi afectează pe ei, dar dacă ei înșiși sar cu indiferență peste micul dejun, cum ar putea avea ei succes în convingerea copiilor să respecte principiile unei alimentații sănătoase? Destul de greu...

Dar haideți acum să vedem împreună care sunt alimentele care se califică pentru a fi consumate la micul dejun și care nu. Cârnații, salamul, parizerul, crenvurștii nu sunt cele mai fericite opțiuni pentru micul dejun. Ele conțin foarte multe E-uri și foarte puțină carne, așa că n-ar trebui să vă faceți un obicei din a le pune pe masă în fiecare dimineață. Știu că sunt bune! :)))) De aceea nu am scris că vor fi eliminate complet, ci doar că nu sunt indicate să le oferim zilnic familiei dacă dorim să abordăm un stil de viață sănătos. 

Alimentele perfecte pentru micul dejun sunt ouăle, pâinea neagră și cerealele integrale, laptele și produsele lactate (iaurt, sana, brânză) și fructele. Am găsit câteva combinații delicioase și sănatoase pentru micul dejun pentru întreaga familie:

  1. 1 ou fiert cu 2 felii de pâine prăjită + 1 pahar de suc proaspat de fructe și legume (portocale, grapefruit, mere și morcovi)
  2. 1 roșie și câteva ciuperci făcute pe grătar + 2 felii de brânză + 2 felii de pâine + 1 fruct
  3. 1 iaurt simplu + 1 felie de pâine toast sau 1 felie de chec făcut în casă + 1 banană
  4. 1 castron de orez cu lapte/ fidea cu lapte/ griș cu lapte + 1 măr copt cu scortișoară
  5. 1 castron de cereale cu lapte - adăugați după preferință fructe uscate (curmale, caise, smochine, stafide)
  6. 1 sandviș preparat din pâine toast, 1 felie brânză, 1 felie de șuncă, 1 frunză salată verde, câteva felii de roșii sau castraveți + 1 pahar de suc proaspăt de fructe
  7. Omletă + 2 felii de pâine integrală + 1 pahar de suc de portocale sau 1 măr
  8. Milkshake – 1 banană, 1 cană de lapte, puțin zahăr vanilat sau miere, scorțisoara (opțional o nectarină sau câteva căpșuni) + cereale
  9. 1 felie de pâine toast unsă cu unt și miere, 1 cană lapte, 1 banană
  10. 2 felii de pâine neagră, puțin unt, 2 felii de brânză telemea, 1 cană de ceai îndulcit cu puțină miere

În final, nu uita! Mănâncă la micul dejun! Este cea mai importantă masă a zilei! De ce auzim asta tot timpul în jurul nostru? Pentru că în timpul zilei și peste noapte, corpul nostru epuizează toți nutrienții adunați în ziua respectivă. Așa că dimineața ai nevoie de o masă bogată care să-ți dea energia pentru o nouă zi. Așadar, cu toții ar trebui să servim micul dejun înainte de a ne începe activitățile noastre zilnice!

oana p.

duminică, 12 octombrie 2014

Cum să-ți disciplinezi copilul în mod eficient



Ce înseamnă să îți disciplinezi copilul în mod eficient? Disciplina nu înseamnă doar pedeapsă, ci este mai mult de atât: înseamnă a învăța copilul. Disciplina înseamnă să înveți copilul să diferențieze răul de bine. Să îl înveți să respecte drepturile celor din jur și să știe care sunt comportamentele acceptabile și care nu. Când îți disciplinezi copilul, trebuie să fii sigur că el se simte sigur pe el și se simte iubit și ocrotit. Astfel, prin disciplina corectă, el va deveni  în timp un copil (mai târziu un adult) care va reuși să se autodisciplineze, va reuși să își controleze impulsurile și să nu fie frustrat în situațiile stresante pe care le întâmpină zi de zi.

Există câteva tipuri de părinți și aș dori să parcurgeți împreună cu mine următoarele rânduri, pentru a descoperi cărui tip de părinte ne încadrăm. 

  • Tipul autoritar: este tipul de părinte strict, obsedat de perfecțiune, care nu își complimentează niciodată copiii. Rezultatul: copiii vor deveni rebeli, secretoși, rezistenți la toate formele de autoritate.
  • Tipul permisiv: este tipul de părinte care nu își disciplinează copiii deloc, este fără limite și reguli. Rezultatul: copiii nu vor ști ce este bine și ce este rău și vor fi nesiguri.
  • Tipul democratic: este tipul de părinte care explică copiilor ce așteaptă de la ei, își pedepsește și își răsplătește copiii într-un mod adecvat, corect. Rezultatul: copiii vor învăța treptat să se autocontroleze, vor fi copii ce vor putea lua singuri anumite decizii și sunt deschiși în societate.
Sunt convinsă că, într-un fel sau altul, ca și părinți, cu toții întâmpinăm la un moment dat greutăți în disciplinarea copiilor. Este important să punem și posibilitatea că poate nu noi greșim neapărat ca și părinți. Copiii sunt atât de diferiți și au temperamente și nivelele de dezvoltare diferite... Eu văd la copiii noștri: trei în trei feluri! Un stil de disciplină care funcționează la unul dintre copii poate să nu aibă nici un efect asupra altuia. Va trebui să găsiți modalitatea de disciplinare cea mai bună pentru copilul vostru, având mereu în minte că acest mod de disciplinare va determina comportamentul copilului vostru în viitor. 

Dacă cedați când copilul vostru se ceartă cu voi atunci când vrea să obțină ceva, când are de făcut un lucru pe care îl cereți de la el, sau când are un comportament ce trebuie corectat, atunci el va învăța că are voie să repete acel comportament pentru că mami și tati oricum nu îl vor pedepsi. Copiii testează mereu limitele lor, terenul pe care sunt. Dacă pot profita de inconsecvența părinților, o vor face fără regrete, dar cu efect negativ asupra lui mai târziu.

Dacă, însă, rămâneți ferm și consecvent, atunci copilul va învață că nu are rost să se certe pentru ceva care în final oricum va trebui să facă.

Iar acum, în final, câteva sfaturi pentru părinți:
  • Fiți calmi și nu vă lăsați duși de val atunci când copilul are un comportament greșit. Nu țipați pentru că îl veți învăța prin aceasta că este bine dacă își pierde controlul. Ok, dar ce faci dacă ești o persoană ca mine??? Pffff... grea situație... Ia o pauză, respiră adânc, recapătă-ți cumpătul și reia apoi discuția cu un ton potrivit. Daaa, știiiiu - ușor de spus, greu de făcut pentru oamenii mai temperamentali :)))
  • Nu cicăliți copiii. Nu îi amintiți mereu și mereu copilului ce trebuie să facă. Găsiți o altă modalitate: un program agățat undeva ca să fie văzut chiar și de cei mici, ca ei să se poată ghida... ca în timp să reușească singuri să aibă o disciplină a vieții, o rutină zilnică. Mai mult de atât, cicăleala duce la o indiferență totală a copiilor față de comentariile sau părerile voastre... pentru că sunt obișnuiți să vă audă vorbind cu sau fără folos. 
  • Atenție la critică! De fiecare dată când disciplinați copilul, asigurați-vă că copilul se simte iubit chiar și în pedeapsă, să fie conștient de faptul că îi criticați comportamentul, și nu pe el ca persoană. 
  • Apreciați verbal lucrurile bune. Nu amintiți lucrurile negative tot timpul. Atunci când copilul face o faptă bună, apreciați-l. Nu folosiți cuvinte de genul: „În sfârșit ai făcut și tu ordine în cameră fără să îți zic eu!” Este bine ca în cuvintele voastre să se simtă apreciere pură, fără urmă de negativism, ce va de genul: „Îmi place că ți-ai făcut azi ordine în cameră, am observat că este curată și frumoasă!
  • Răsplătiți comportamentul bun. Atenție! Înțelegeți diferența dintre răsplată și alintare! Răsplata este ceva ce copilul primește după ce s-a comportat bine, în timp ce alintarea este ceva ce îi oferiți înainte pentru a-l motiva să facă ceva. Aici este un teren periculos! Copilul poate învăța în mod greșit că el deține controlul. 
  • Fiți un model bun de urmat! În zadar le spunem copiilor ce să facă și cum să fie dacă noi nu facem acele lucruri. Ei vor face ceea ce văd, nu ceea ce le spunem. Așa că trebuie să fim atenți, pentru că exemplul pe care îl dăm, va modela adultul care va deveni copilul nostru mai târziu.
În final, vă amintesc că oricâte am scrie sau am citi despre educarea copiilor, ei tot nu se vor încadra în anumite tipare. Ca și părinți, va trebui să descoperim împeună cum să ne disciplinăm copiii, astfel încât în timpul disciplinei, să le oferim acel mediu sigur în care ei să se simtă iubiți, ocrotiți și apreciați. 

Și mai presus de toate, mijlociți la Dumnezeu pentru ei. El este cel care ne poate da ajutorul Lui în orice situație! El vede inima voastră și cunoaște toată strădania voastră... vă știe victoriile și căderile, vă știe inima voastră de părinte. 

Doamne, binecuvântează-ne copiii!

oana p.

luni, 29 septembrie 2014

Conferința MOPS - Fii tu însăți, curajoasă!



Am participat și eu la Conferința Fii tu însăți, curajoasă - a fost minunat! Ce a însemnat pentru mine aceste zile? A fost un timp deosebit la munte, în care am cunoscut alte mame... un timp în care am râs până ne-au durut pomeții, ne-am jucat ca și copiii, ne-am rugat, am meditat la viața noastră, am cântat, am avut timp de crafting (ne-am făcut coliere), am plâns, am luat hotărâri importante... ne-am bucurat de toată frumusețea din jur și am prins putere de a fi femei curajoase. A fost minunat să putem să ne identificăm și să ne recunoaștem obstacolele sau temerile ce ne stau în calea noastră de a merge curajoase înainte... și aici vorbim despre orice domeniu: spiritual, personal, emoțional, profesional, etc. 

Mă bucur, dragile mele, că mi-ați dat ocazia să vă cunosc mai bine. Mă simt îmbogățită să vă am în viața mea. Sunteți niște femei extraordinare, în care Dumnezeu a pus potențial. Trebuie doar să îl descoperim și să îl folosim la maximum. 

Pentru cele care sunteți din Oradea, poate data viitoare veți veni și voi. Vă promit că va fi o experiență unică. Până atunci, vă așteptăm la întâlnirile noastre lunare în fiecare a doua joi din lună de la ora 18:00. Alte detalii despre aceste întâlniri cu mămicile, puteți afla de pe pagina oficială MOPS de pe Facebook. Vă așteptăm cu drag!

Iată câteva imagini:

Grupul de mame care au participat la conferință

Ne-am jucat precum copiii

Cele mai curajoase au participat și la jocuri mai îndrăznețe

O echipă minunată din USA

Grupul nostru mic de la MOPS

Eu.. cam ciudată poza făcută de sus în jos...

La sfârșitul conferinței, facem cu mult curaj primul pas înainte!!

Pline de curaj, ne părăsim cuibul zburând...

Septembrie

Aceste poze sunt realizate de mezinul nostru de 5 ani. 

marți, 23 septembrie 2014

Călători în SUA


Cu drag mă întorc acasă! De fiecare dată! Din nou anul acesta am vizitat Statele Unite ale Americii. Da, recunosc că mi-a fost dor de însorita Californie și de briza minunată a oceanului. Mi-a fost dor de civilizația de acolo... de casele și grădinile minunate de acolo. Dar trebuie să spun că mi-a fost și mai dor de ACASĂ! De fapt... anul acesta am realizat cel mai bine cât de mult iubesc România așa cum este ea.  

Recunosc că sunt multe lucruri frumoase acolo. Îmi place cultura lor, faptul că sunt atât de civilizați, sunt atât de  politicoși. Ooooo, și ce îmi place faptul că au mare grijă să nu îți invadeze spațiul privat. Cred că românii ar trebui să învețe acest lucru. În România dacă stai la coadă simți cum îți suflă în ceafă cel din spate. La Bancă dacă mergi... sunt unii care sunt gata să îți afle toată situația financiară :))))) chiar dacă linia trasă acolo jos înseamnă că trebuie să aștepți acolo pentru a-i da omului spațiu să se desfășoare. Îmi place că oamenii zâmbesc mereu și daaaaa, știu că de multe ori o fac superficial, pentru că așa scrie în fișa postului. Dar prefer așa decât să văd o doamnă încruntată după tejghea. Apoi, în parcare e clar că pietonii au prioritate oriunde s-ar afla. Vai, ce fain să îi vezi că abia te-au zărit că ai făcut un pas și de la 5 m opresc și îți dau prioritate. Foarte confortabilă treaba asta cu spațiul privat... uite un lucru ce ar trebui să îl învățăm de la ei.

Dar, oriunde am mers, am întâlnit români minunați, cu caractere și suflete frumoase. Românii sunt inteligenți!! Am fost în Silicon Valley... cine sunt angajați la Apple, Google, etc? Români de-ai noștri inteligenți. Minunat! Să știți că mă mândresc că sunt româncă! Iar despre frumusețea fizică... nici nu are rost să mai vorbim. Majoritatea femeilor care sunt cochete, drăguțe, aranjate... sunt din Europa și muulte dintre acestea sunt românce.

Deci, a fost frumoas, dar mă bucur să fiu din nou acasă, în România mea dragă... și iată că m-a apucat și pe mine patriotismul... Mă bucur să fiu din nou cu voi și să împărtășesc ideile mele. O toamnă minunată tuturor!

Vă las câteva poze...

Din avion:



Londra de sus:




Am ajuns în US:


Ne relaxăm pe terasă și privim păsările Colibri:




Câte apusuri minunate am văzut!!!


Însorita Californie:



Am prins un X pe cer...


Oooo, am vizitat o gogoșerie a unor români:


Și am putut să ne alegem ce am vrut și cât am vrut... pfffff



Dealurile Californiei:





Patrioți americanii:


Pe drum:



Parcul de distracție Six Flags:




Pe drum...


Cartierele minunate cocoțate pe dealuri:


 La ocean:














Cu priveliștea asta minunată ne-am trezit dimineața, într-o casă superbă pe un vârf de deal, de unde se vedea Oceanul Pacific:

Ne distrăm și ne răcorim pe căldura asta mare:





Pe drum...











Agricultura în California, uau! No.1! Cele mai bune și mai gustoase fructe pe care le-am mâncat vreodată!


Santa Cruz, ooooo, miinuuunaaat!


Pescărușul hoțoman, care ne-a furat și ne-a mâncat mâncarea:


Parcul de distracție din Santa Cruz:



Ne-am plimabat pe doc și am făcut poze:





Am văzut și leii de mare:









Ce bucurie să se plimbe și el cu o decapotabilă retro!



Un parc cu vestiții copaci imensi, Californian Redwoods:


 Ne-am întâlnit și cu o căprioară:







Prin pustiu... ore în șir... nu vezi nimic. Trebuie să îți faci plinul chiar înainte, că altfel riști să rămâi cu mașina în pustiu:


Peisaje superbe după ce am ieșit din pustiu:



Ieeeeeeiii, civilizație!


Seattle:





Ce vedeți acolo sus și credeți că este un nor (așa am crezut și eu) este de fapt un vârf de munte:



Space Needle... am poză și de aproape, dar sunt pe telefon...


Mai am câteva de pe telefon:

Aeroport Budapesta:



Aeroport Londra:




Deserturile astea americane, offfff...



Swim party:



Restaurant chinezesc - vestitele prăjiturele cu răvaș:


Prin mall:








Space Needle:


Din avion:

 
M-am horărât: vreau inel cu piatră maaaree!!!


 La restaurantul chinezesc. Era ca un pârâuaș care ducea bărcuțe cu mâncare... ingenios!



Și uite ce au comandat prietenii noștri - cel mai bun tort de ciocolată pe care l-am mâncat vreodată!

 
 În parc:

 Clădiri pictate foarte frumos!


 Seattle:

















The END