luni, 16 aprilie 2012

Ce facem cu ouale ramase de la Paste?

     Desi organizarea mea de Paste a fost buna si din ouale vopsite de mine a ramas doar unul, totusi m-am trezit cu o multime de oua pe care le-au primit copilasii nostri la aceasta sarbatoare. La gandul ca cineva s-a straduit sa le faca frumoase si le-a daruit cu mult drag... parca nu ma lasa sufletul sa le arunc la gunoi... asa ca m-am pus pe treaba sa gatesc ceva din ele. Iata ce puteti face din ouale vopsite ramase dupa Paste:
     1. Cartofi cu oua la cuptor.

Ingrediente:
  • 7 cartofi
  • 7 oua fierte (ramase de la Paste)
  • 1 ou crud
  • 1 pahar de smantana
  • 1 lingura faina
  • sare, piper
Mod de preparare: In mod normal se pun cartofii la fiert cu coaja, insa eu curat cartofii de coaja, ii tai felii si ii pun la fiert in apa cu sare pentru ca asa mi se par mai gustosi, ca se sareaza cartofii. Mic truc: puneti 1 lingurita de ulei in apa in care fierbeti cartofii pentru ca atunci cand incep sa fiarba sa nu dea apa in foc. Eu procedez asa la orice fierb, ca sa nu dea in foc. Astfel pot sa ma duc linistita de langa aragaz, fara sa am grija sa nu dea in foc. Buuuun, sa nu ne abatem. Intre timp curatam ouale, le taiem felii si le presaram cu sare si piper dupa gust. Pregatim un sos din oul crud, smantana, faina, sare si piper si amestecam bine ca sa nu se faca cocoloase (totul se face la rece, un fel de ingrosala... daca stiti ce-i aia, ha ha ha, eu sunt ardeleanca). Pregatim un vas termorezistent. Ungem vasul cu unt sau ulei, tapetam cu pesmet. Cand cartofii sunt fierti, se strecoara si se pune jumatate din ei in vas, apoi se pune jumatate din ouale fierte, apoi 1/3 din sosul preparat. Repetam acest lucru cu restul, iar pe deasupra se pune sosul ramas. Se da la cuptor pana se rumeneste pe deasupra. Se servesc calzi si asezonati cu smantana.

Pofta buna!

     2. Salata de oua si cascaval. Este o reteta pe care o stiu de la mami a mea draga si scumpa. Tin minte ca facea cand eram adolescenta si veneau prieteni si colegi de scoala. Era reteta vedeta, tuturor le placea si cereau sa mai faca daca mai veneau la noi. Ne hranea maicuta, draga de ea, Domnul sa-i rasplateasca! Deci:


Ingrediente:
  • oua fierte, cate doriti
  • cascaval
  • maioneza de casa (nu scriu procedura, ca banuiesc ca toata lumea stie, nu?)
  • smantana
  • sare, piper

Mod de preparare: Se razuiesc ouale pe razatoarea mica si se pune sare dupa gust. Se razuieste cascavalul pe razatoarea mica si se pune sare dupa gust. Se face maioneza si se adauga putina smantana, sare si piper dupa gust. Intr-un vas se pune un strat de oua razuite, un strat de cascaval razuit, maioneza cat sa acopere in strat subtire tot cascavalul, apoi se repeta in mai multe randuri aceasta procedura pana se tarmina ingredientele. 

Pofta buna!

3. Dressing pentru salate

Ingrediente
  • galbenusurile de la cateva oua fierte
  • mustar
  • ulei
  • lamaie
  • smantana sau maioneza
  • sare, piper
Mod de preparare: Se faramiteaza cateva galbenusuri fierte, se adauga mustar, ulei, zeama de lamaie, smantana sau maioneza, sare, piper sau alte condimente... toate dupa gust. Puneti totul in blender si veti obtine un dressing perfect pentru salate, in care puteti adauga albusurile ramase, pa care le taiati cubulete.

Pofta buna!

4. Spanac cu oua

Ingrediente:
  • 1 kg spanac 
  • 3-5 catei de usturoi
  • ulei
  • 1 lingura faina
  • lapte
  • sare, piper 
  • oua
Mod de preparare: Cred ca toata lumea stie cum se pregateste spanacul, insa eu scriu cum il prepar eu. Daca spanacul nu este congelat si l-am cumparat verde atunci am mai mult de lucru. Se spala bine spanacul in cateva ape si se pune la fiert in apa cu sare. Dupa ce a fiert bine se strecoara si se taie marunt. Se calesc putin (fffff putin, eu de fapt nu prajesc deloc, ci iau vasul de pe foc... vreau sa fim sanatosi si nu prea mancam prajit) cativa catei de usturoi in ulei si se adauga 1 lingura de faina. Adaugam spanacul tocat si amestecam bine. Se pune pe foc mic unde se toarna lapte treptat si se amesteca des pana se obtine o compozitie buna, dupa placul tau. Punem sare dupa gust si lasam sa fiarba. Se serveste cu oua fierte taiate in patru. Copiii mei au fost tare incantati sa manance asta la pranz! Noi am avut si cateva urzici crude pe langa spanac, asa ca a fost si mai delicios... copiii nostri adora urzicile... in farfurie, atat supa, cat si garnitura.

Pofta buna! 

     Spor la treaba si pofta buna!!!

oana p.

Niciun comentariu: