Ziua Domnului, 17 februarie

Cuvântul citit: Biblia, cartea Faptele Apostolilor, capitolul 19, versetele 21-41

Predica o găsiți aici. Deschideți-vă inima ca Dumnezeu să poată să vă vorbească! Vizionare plăcută!

„21 După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma.”

22 A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.

23 Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.

24 Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele.

25 I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta;

26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.

27 Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.”

28 Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Diana efesenilor!”

29 Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.

30 Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.

31 Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.

32 Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.

33 Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea norodului.

34 Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!”

35 Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer?

36 Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.

37 Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.

38 Deci dacă, în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt dregători; să se pârască unii pe alţii.

39 Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită.

40 Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”

41 După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.”